Baschetbaliştii orădeni au pornit „cu dreptul” în noua ediţie de campionat, reuşind să dispună de CSM Bucureşti după un meci „de infarct”, al cărui verdict a fost dat abia după două reprize de prelungiri. A fost pentru prima dată după promovarea în prima divizie când CSM Oradea a disputat o astfel de partidă, care a necesitat două reprize suplimentare.
Întâlnirea a fost deosebit de echilibrată. Orădenii au condus aproape în permanenţă pe tabelă, dar la diferenţe nu mai mari de câteva puncte, fără a reuşi să se desprindă decisiv. Bucureştenii au ameninţat tot timpul avantajul gazdelor, reuşind de câteva ori să egaleze sau să preia conducerea. În ultimele secunde ale timpului regulamentar, orădenii au avut mingea, dar n-au reuşit să marcheze, la o fază în care Mandic a reclamat un fault.
Prelungiri agonizante
Au urmat primele cinci minute de prelungiri, în care echipa gazdă a trecut de la agonie la extaz şi viceversa. Oaspeţii au trecut în avantaj, scor 67-71 ( 43), dar orădenii au găsit resurse pentru a întoarce rezultatul, prin reuşitele lui Maric şi Schachtner (de trei puncte), scor 72-71. În ultimele 16 secunde, Maric marchează pentru 77-74, dar bucureştenii izbutesc incredibil să egaleze printr-un coş de trei puncte al lui Waterstradt, trimiţând partida într-o nouă repriză de prelungiri, spre disperarea antrenorului Cristian Achim.
Orădenii au intrat pe teren în cea de-a doua repriză de prelungiri decişi parcă să tranşeze definitiv disputa şi îşi fructifică primele trei atacuri, scorul devenind 83-77. Gazdele se apără foarte bine şi punctează în continuare în faza de atac, distanţându-se de această dată definitiv. Scorul final, 91-82, consemnează victoria meritată şi atât de muncită a echipei gazdă.
G.N.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 500
CSM Oradea – CSM Bucureşti 91-82 (18-18, 20-16, 14-17, 14-15; 11-11, 14-5)
CSM Oradea: Pascu, Ştefan 9 (1×3), Szijártó, Maric 12, Paşca 5 (1), Stretea, Topchov 18, Hora, Mandic 22 (1), Török, Lázár, Schachtner 25 (3). Antrenor: Cristian Achim
CSM Bucureşti: M. Paul 12 (1), C. Stănescu, Santana 16 (2), Stăncuţ, Tomic 12 (1), Herndon 13, Tudosă 6 (2), Vizitiu, Neguţ, Macaveiu 2, Urucatu 4, Waterstradt 16 (4). Antrenor: Mladen Ostoic
Arbitri: Ciprian Stoica – Bukaresti László, Gabriel Dima. Comisar FR Baschet: Radu Bucerzan
Descalificări pentru 5 faulturi personale: – / Tudosă, Urucatu
„O victorie extrem de muncită”
Citiți principiile noastre de moderare aici!