„Noi am început mai greu jocul, în timp ce gazdele s-au apărat foarte agresiv şi au deschis bine meciul. Abia după primul time-out ne-am trezit şi am realizat că avem nevoie de concentrare maximă pentru a ne impune. Eu am mai jucat în această sală, în compania acestei echipe şi ştiam cât de dificil este să învingi Kataja la ea acasă. Cred că am făcut o treabă bună în cele din urmă”, a afirmat Martin Zeno după meci.
Antrenorul Cristian Achim a subliniat importanţa succesului de la Joensuu. „Este o victorie importantă şi valoroasă, prima obţinută de noi în deplasare în faza grupelor. Am încercat să-i surprindem pe adversari din punct de vedere defensiv, schimbând de mai multe ori sistemul de apărare şi cred că i-am pus în dificultate în acest fel”, a explicat antrenorul CSM CSU Oradea. Cristian Achim opinează că avantajul terenului propriu nu este foarte important în această competiţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!