Etapa a XXII-a a Superligii Naţionale de polo a programat două meciuri facile pentru CSM Digi, care a întâlnit în bazinul propriu o echipă modestă, Poli CSU Cluj–Napoca. Conform aşteptărilor, poloiştii orădeni s-au impus la scoruri mai mult decât categorice. Diferenţa de valoare dintre cele două formaţii este ilustrată de diferenţele de scor, dar gazdele nu au forţat, jucând în virtutea rutinei. În primul meci, replica oaspeţilor s-a rezumat la două goluri marcate în primul sfert, după care nu au mai reuşit înscrie deloc. În cea de-a doua partidă, clujenii au marcat şi mai puţin.
Un meci după altul
De altfel, faptul că ambele partide au avut loc în aceeaşi zi, la interval de numai două ore, sugerează clar câte speranţe şi-a putut pune echipa oaspete în „dubla” cu CSM Digi. Gazdele au marcat nu mai puţin de 53 de goluri, o cifră care spune multe despre decalajul valoric care o separă de majoritatea echipelor din Superligă. Antrenorul Cornel Gordan a rulat întregul lot, trimiţând în apă cu precădere jucătorii care joacă mai puţin. Din lotul orădenilor a absentat internaţionalul Andrei Creţu, care acuză dureri la un umăr.
„Aceste meciuri sunt neconcludente. Sperăm să nu avem în continuare niciun adversar capabil să ne pună probleme în campionat, în ultima etapă şi la turneele finale. Suntem aproape de un nou titlu naţional”, ne-a declarat internaţionalul orădean Kádár Kálmán.
În ultima etapă a sezonului regulat, CSM Digi va juca în deplasare cu Dinamo.
G.N.
CASETA TEHNICĂ
Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Spectatori: circa 50
CSM Digi Oradea – Poli CSU Cluj-Napoca 30-3 (7-2, 10-0, 6-0, 7-0) şi 23-2 (9-0, 3-1, 6-0, 5-1)
CSM Digi Oradea: Barát, D. Creţu – portari; Samuilă 7+3, Baidoc 0+1, Diaconu 3+4, Chioveanu 1+3, Popoviciu 3+0, Tarnoveţchi 5+4, Kincses 5+5, Monostori 0+1, Kádár 4+1, Negrean 2+1. Antrenor: Cornel Gordan
Poli CSU: Câmpean, Hodăgeu – portari; Vincze, Pop, Varga, Negruţă 2+1, Alexa, Jurcă 0+1, Crişan, Tocan 1+0, Dragomir. Antrenor: Radu Sabău
Arbitri: Marius Iegariu, Brosovszki Attila (ambii din Arad)
Citiți principiile noastre de moderare aici!