Campioana României, CSM Digi primeşte în bazinul propriu vizita echipei Radnicki Kragujevac, lidera autoritară a Grupei B din Liga Campionilor. Formaţia sârbă este deţinătoarea en titre a LEN Euro Cup şi una din principalele favorite la câştigarea actualei ediţii a LEN Champions League. Radnicki este de altfel ca şi calificată la turneul Final Six.
CSM Digi şi Radnicki s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon, prima dată în turneul I de calificare, disputat chiar la Kragujevac, când echipa sârbă s-a impus cu scorul de 13-5. A doua partidă a fost cea din cadrul Grupei principale B, tot în deplasare, încheiată de data aceasta cu un scor mai strâns, 8-6, după un joc bun al echipei noastre.
Dunca are pneumonie
Formaţia orădeană nu s-a putut pregăti aproape deloc în efectiv complet pentru partida de sâmbătă. Nu mai puţin de şase jucători din lot s-au aflat la echipa naţională, care a disputat în ultima perioadă meciurile cu Marea Britanie din barajul de calificare la CE 2014, respectiv cu Serbia în Liga Mondială. „În ultima lună, nu am avut toţi jucătorii la dispoziţie mai mult de o săptămână, şase dintre ei aflându-se mai mereu la lotul naţional. Nu mă pot plânge de acest lucru, dar el constituie un dezavantaj pentru echipa noastră. Înainte de meciul din deplasare cu Galatasaray, unul din ei a venit de la lot accidentat, iar altul suferind de sinusită. Acum, înaintea celui mai greu meci din grupă, cu Radnicki, nu am putut face decât câteva antrenamente cu lotul complet, după revenirea celor şase de la Bucureşti. În plus, Dunca este bolnav, are pneumonie şi este puţin probabil ca el să poată juca sâmbătă”, ne-a declarat antrenorul CSM Digi, Dorin Costrăş. În aceste condiţii, echipa noastră va avea parte fără îndoială de o partidă extrem de dificilă. „Important este să ne menţinem conectaţi la importanţa unui meci de Liga Campionilor şi să facem un joc cât mai bun în faţa valoroasei echipe sârbe. Ceea ce mă preocupă pe mine cel mai mult la ora actuală este starea de sănătate a jucătorilor noştri, pentru că ne aşteaptă o perioadă foarte dificilă şi încărcată, cu meciuri de mare importanţă în play-off-ul Superligii şi în Liga Campionilor”, a conchis antrenorul Dorin Costrăş.
Meciul CSM Digi – Radnicki Kragujevac are loc sâmbătă, cu începere de la ora 20:00, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!