Echipa orădeană a obținut o victorie clară pe terenul unei echipe care i-a pus numeroase probleme în ultima perioadă. În meciul tur din Top 10, „leii roșii” s-au impus cu dificultate la Oradea Arena, după o repriză de prelungiri, scor 96-89. Nu a fost cazul însă de data aceasta, pentru că roș-albaștrii au câștigat mult mai clar partida de la Voluntari după o prestație de bună calitate.
Meciul a contat pentru etapa a 25-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin (a 7-a din Top 10).
Partida a fost echilibrată pe parcursul primelor trei sferturi, la finele cărora scorul era egal, 68-68. CSO Voluntari s-a remarcat prin numărul mare de coșuri de la distanță, care au pus în dificultate echipa noastră. Soarta meciului s-a decis în sfertul patru. Din fericire, echipa noastră a practicat un joc foarte bun în aceste ultime zece minute ale întâlnirii, cu o apărare decisă și un atac inspirat și eficient.

„Leii roșii” s-au desprins decisiv, asigurându-și un final liniștit. Meciul s-a încheiat cu scorul de 87-95, iar echipa noastră și-a consolidat locul secund, având acum 12 victorii și 3 înfrângeri. Etapa viitoare, CSM CSU Oradea va juca tot în deplasare, cu CSM Corona Brașov. Meciul va avea loc sâmbătă, 23 martie, cu începere de la ora 17:15.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!