Sorții au fost nemiloși cu echipa orădeană, care a fost repartizată în Grupa D a FIBA Europe Cup, alături de Bakken Bears (Danemarca), Beșiktaș Istanbul (Turcia) și BC CSU Sibiu (România). Misiunea orădenilor în această grupă va fi una deosebit de dificilă, dacă nu chiar imposibilă, în condițiile în care două dintre adversare sunt cotate printre cele mai puternice din competiție. Bakken Bears, campioana Danemarcei a fost semifinalistă în ediția precedentă a FIBA Europe Cup.
[eadvert]
La rândul său, Beșiktaș Istanbul este o echipă de top din puternicul campionat al Turciei, cu prezențe, în anii anteriori, în Euroligă. Doar primele două clasate se vor califica în faza următoare a grupelor FIBA Europe Cup. Antrenorul CSM CSU Oradea, Cristian Achim, nu și-a ascuns dezamăgirea după teribilul ghinion de la tragerea la sorți.
„Am nimerit în cea mai puternică grupă din prima fază, în compania unor adversari practc imposibil de abordat pentru echipa noastră. Bakken Bears a fost semifinalistă în sezonul trecut, dispune de un buget foarte mare și de un lot valoros. Au trecut în sferturile de finală de Tsmoki Minsk, fosta noastră adversară din ediția precedentă, prin două victorii categorice. La rândul său, Beșiktaș este un nume care nu are nevoie de nicio prezentare. E o echipă obișnuită cu Euroliga, provine dintr-unul dintre cele mai puternice campionate ale Europei. Cu certitudine, Bakken Bears și Beșiktaș sunt favoritele grupei. Nu știu ce vom putea face într-o astfel de companie. Este ca și cum ar concura o Dacie cu un Mercedes. Oricât de bine ar fi pregătită și echipată Dacia, e greu de crezut că ar putea să întreacă Mercedesul. Sunt foarte dezamăgit. Am sperat că vom putea face o figură frumoasă în actuala ediție a FIBA Europe Cup, ne propusesem să depășim performanța din sezonul trecut, când am ajuns în faza secundă a grupelor și am fost aproape de calificare mai departe. Acum însă, ne va fi extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil, să ieșim din prima fază a grupelor. În oricare altă grupă am fi nimerit, șansele nastre ar fi fost sensibil mai mari”, ne-a declarat antrenorul Cristian Achim.
PROGRAMUL CSM CSU ORADEA
Etapa 1: CSM CSU Oradea – Beșiktaș Istanbul
Etapa 2: Bekken Bears – CSM CSU Oradea
Etapa 3: CSM CSU Oradea – BC CSU Sibiu
Etapa 4: Beșiktaș Istanbul – CSM CSU Oradea
Etapa 5: CSM CSU Oradea – Bakken Bears
Etapa 6: BC CSU Sibiu – CSM CSU Oradea
GRUPELE FIBA EUROPE CUP
Grupa A: Egis Körménd (Ungaria), înivingătoarea dintre Belfius Mons Hainaut (Belgia) / Anvil (Polonia), Reggio Emilia (Italia)
Grupa B: învingătoarea dintre Balkan (Bulgaria) / Tsmoki Minsk (Belarus), BC Kiev Basket (Ucraina), Rilski Sportst (Bulgaria), BC Prometeu (Ucraina)
Grupa C: Ironi Ness Ziona (Israel), Szolnoki Olajbányász (Ungaria), învingătoarea dintre Sporting Lisabona (Portugalia) / Fribourg Olympic (Elveția), Arged Stal (Polonia)
Grupa D: Bakken Bears (Danemarca), Beșiktaș Istanbul (Turcia), CSM CSU Oradea, BC CSU Sibiu (România)
Grupa E: învingătoarea dintre Dnipro (Ucraina) / Donar Gröningen (Țările de Jos), învinsa dintre Belfius Mons Hainaut (Belgia) / Anvil (Polonia), învinsa dintre Sporting Lisabona (Portugalia) / Fribourg Olympic, London Lions (Marea Britanie)
Grupa F: învinsa dintre Dnipro (Ucraina) / Donar Gröningen (Țările de Jos), Mornar Bar (Muntenegru), Heroes Den Bosch (Țările de Jos), Borisfen Mogilev (Belarus)
Grupa G: învinsa dintre Balkan (Bulgaria) / Tsmoki Minsk (Belarus), Kapfenberg Bulls (Austria), BC Parma (Italia)
Primele două clasate vor accede în faza secundă a grupelor.
Trimite articolul
XBC Parma este din Rusia, nu din Italia. Parma Basket Perm, nu mai scrieți după ureche…