4 victorii consecutiv
Dar datele problemei s-au schimbat de atunci. CSM Oradea a câștigat ultimele patru dueluri directe cu echipa ilfoveană, contând pentru sezonul regulat al precedentelor două ediții de campionat. Bilanțul general al confruntărilor dintre CSM CSU Oradea și CSO Voluntari este de 6-6. „Leii roșii” s-au impus în actualul sezon cu scorurile de 96-89 (după o repriză de prelungiri) la Oradea, respectiv 95-87 la Voluntari.
Antrenorul Cristian Achim este circumspect înaintea acestei serii.
[eadvert]
„CSO Voluntari este o adversară foarte dificilă și imprevizibilă. Deține un lot redutabil, foarte numeros, cu jucători de valoare pe toate posturile. Acest fapt le permite să aibă o rotație lungă, fără să mențină prea mult timp jucătorii pe teren. Fără îndoială, vom avea o misiune dificilă în compania acestei echipe, dar nici nu putea fi altfel în această fază a turneului play off. Acest lucru nu înseamnă însă că ne temem, dimpotrivă, suntem optimiști și sperăm să avem câștig de cauză. Vom intra pe teren cu obiectivul victoriei, așa cum o facem de altfel de fiecare dată”, ne-a declarat reputatul tehnician orădean.
Meciul doi, la Arena Alexe
Referitor la faptul că protagonistele acestei serii au avut perioade diferite de timp pentru pregătirea semifinalei, Cristian Achim consideră că acest fapt nu contează prea mult. „Noi am avut într-adevăr un timp de odihnă mai lung, de opt zile, în timp ce Voluntariul a încheiat seria cu Sibiul abia în urmă cu trei zile. Dar nu cred că acest lucru va conta prea mult. De multe ori, o perioadă prea lungă de odihnă poate să scoată echipa din ritmul obișnuit și să creeze astfel, paradoxal, un dezavantaj. Să sperăm însă că nu va fi cazul pentru noi în acest meci”, a afirmat antrenorul echipei roș-albastre.
Meciul CSM CSU Oradea – CSO Voluntari are loc joi seară, la Oradea Arena, cu începere de la ora 19:00. Cea de-a doua partidă a seriei se va disputa sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 17:45, la Arena „Antonio Alexe” (Oradea Arena fiind indisponibilă). Meciul 3 va avea loc la 1 mai, la Voluntari. Meciurile 4 și 5, dacă vor mai fi necesare, sunt programate la 3 mai, la Voluntari, respectiv 7 mai, la Oradea. În cea de-a doua semifinală a ediției se întâlnesc U BT Cluj-Napoca și FC Argeș Pitești.
Citiți principiile noastre de moderare aici!