Echipa orădeană s-a impus fără probleme în restanța cu Rapid București, contând pentru etapa a doua din turneul Top 10 al Ligii Naționale de baschet masculin. Succesul formației noastre este incontestabil, în condițiile în care aceasta s-a aflat la conducere da capo al fine.
„Leii roșii” au început partida în trombă, asigurându-și un avans confortabil încă din primele minute. Rapidul, singura echipă care a reușit să învingă Clujul în actualul sezon, a încercat să riposteze, menținând un scor cât mai strâns pe tabela de marcaj.
CSM CSU a condus la pauza mare cu scorul de 45-37. Orădenii au mărit ecartul în sfertul trei, când scorul a devenit 67-54. Gazdele s-au distanțat fără drept de apel în cea de-a patra secvență a partidei, când avantajul său a crescut la 23 de puncte, scor 86-63 (min 38). În ultimele două minute, oaspeții au redus ecartul, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 88-71.
În urma acestui rezultat, CSM CSU o egalează la puncte pe U BT Cluj-Napoca în clasamentul din Top 10 (ambele având 21 de puncte) și se distanțeaază de ocupanta locului 3, Rapid, care are 19 puncte. Etapa viitoare, „leii roșii” vor juca în deplasare cu SCM Universitatea Craiova.
Citiți principiile noastre de moderare aici!