Vicecampioana României la baschet masculin a încheiat sezonul cu o victorie categorică şi reconfortantă, în faţa unei rivale de tradiţie din ultimii ani, BC Timişoara. Succesul orădenilor a fost indiscutabil, după o prestaţie remarcabilă, în care echipa noastră a jucat aproape de aşteptările publicului. CSM U Oradea a realizat una dintre cele mai bune prestaţii ale sale din actualul sezon, echipa timişoreană neputându-i rezista decât pe parcursul primului sfert.
După cum începuse meciul, verdictul final era greu de prevăzut. Dillon a marcat primul coş, dar timişorenii au preluat apoi conducerea, aflându-se în avantaj până la finalul sfertului, scor 18-22. Oaspeţii au câştigat primul sfert datorită prestaţiei remarcabile a lui Zlatko Jovanovic, dar lucrurile s-au schimbat radical în sfertul secund. Echipa noastră s-a apărat mult mai eficient, reuşind să anihileze jocul play-maker-ului timişorean. Dillon a egalat scorul, 29-29 (‘13), după care gazdele au preluat definitiv conducerea. Impulsionaţi de jocul foarte bun al aceluiaşi Dillon, orădenii s-au distanţat decisiv pe tabela de marcaj, scorul la pauză fiind 49-37.
Final liniştit
Aspectul meciului nu s-a schimbat nici în sfertul trei, când gazdele şi-au mărit avantajul. Ecartul a crescut la 20 de puncte, scor 70-50 (29), după coşul lui Dillon şi chiar mai mult, scorul înaintea ultimului sfert fiind 77-55. În sfertul patru, antrenorul Cristian Achim a trimis pe teren jucătorii de rezervă, dar chiar şi aşa, echipa noastră a continuat să rămână la timonă, mărindu-şi în continuare avantajul de pe tabelă. Scorul final, 91-66, consfinţeşte succesul net al gazdelor, unul dintre cele mai categorice din istoria confruntărilor directe cu BC Timişoara.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1.400
CSM U Oradea – BC Timişoara 91-66 (18-22, 31-15, 28-18, 14-11)
CSM U Oradea: Hatten 11, Markovic 16 (1×3), Paşca 9 (1), D. Popescu 7 (2), Sg. Pop, Hora, Dillon 19 (1), Krapic 9 (1), Lupusavei, Nuhanovic 7, Pantic 9, Guţoaia 4. Antrenor: Cristian Achim
BC Timişoara: Milencovici, Jovanovic 21 (4×3), Pilcevic 2, Pesic 12 (2), Lewis, Toth 1, Persic 13 (3), Tica 9, B. Popescu 8, Zaharie. Nu au jucat Stăncuţ, Covaciu. Antrenor: Dragan Petricevic
Arbitri: Marius Ciulin, Fabiana Martinescu, Sorin Drugău. Comisar FR Baschet: Marius Marinescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!