Acesta conduce o grupă de cadete de la clubul SC Hakohan Viena, aflată într-un stagiu de antrenamente la Oradea.
Peter Seisenbacher a fost campion olimpic la categoria 81 kg, la ediţiile din 1984 (Los Angeles) şi 1988 (Seul) ale JO. Reputatul judoka a avut cuvinte de laudă la adresa judoului românesc. „Ne simţim foarte bine la Oradea, condiţiile de pregătire sunt bune. Judoul românesc este mai bine cotat la ora actuală decât cel austriac. Bineînţeles că am auzit de Adrian Croitoru sau Alexandru Lungu. Pe Marius Vizer îl cunosc personal. Diferenţa dintre judoul românesc şi cel din Austria este dată cred de vârsta la care copiii încep să practice acest sport. În România se începe de la vârste fragede şi se fac antrenamente sistematice, dure, încă de la vârste fragede. În Austria în schimb se începe mai târziu”, a spus Peter Seisenbacher. Referitor la preocupările sale actuale, fost campion olimpic este antrenor la SC Hakohan, un club de judo din capitala Austriei. Grupa de cadete vieneze se va afla Oradea până la finele săptămânii, când se va deplasa la turneul internaţional de juniori de la Paks (Ungaria).
„Pentru noi este un schimb de experienţă util. Contează mult relaţia pe care am stabilit-o cu clubul austriac, cu acest remarcabil om de judo. Peter Seisenbacher este un nume în judoul european şi mondial”, ne-a declarat Emil Morar, antrenor al CSM JC Liberty.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!