Chiar dacă a fost învinsă, scoruri 27-29 (14-16), respectiv 22-25 (8-8), CSM Oradea a arătat un handbal destul de bun, mai ales că echipa s-a aflat la primele meciuri după revenirea din cantonamentul de la Stâna de Vale. Antrenorul orădean Sebastian Tudor a avut la dispoziţie următorul lot de jucători: Marius Bistrean, Flaviu Duma – portari, Devid Munea, Paul Nemenco, Eduard Szylagyi, Stelian Babici, Răzvan Farcaş, Alexandru Farcaş, Cătălin Crăciun, Angelo Svododa, Georgel Haiduc, Răzvan Niţu, Cristian Suciu, Sebastian Polocoşer, Alin Drăgan. A absentat portarul Adrian Gale, nerefăcut după o operaţie în urma la umăr în urma unei disjuncţii claviculare. Tehnicianul orădean s-a declarat mulţumit de evoluţiile jucătorilor săi.
CSM Oradea va susţine în această săptămână alte două meciuri de pregătire, în compania echipelor CSM Bucureşti (marţi, ora 18:00), respectiv HC „Adrian Petrea” Reşiţa (miercuri, ora 11:00).
Citiți principiile noastre de moderare aici!