Ploiestenii au fost mult mai motivati in meciul de joi seara dupa ce in primul meci au pierdut categoric, la diferenta de 20 de puncte. Contrar primului meci, oaspetii s-au aflat la timona partidei de joi seara. Primul sfert s-a dovedit a fi unul echilibrat, ploiestenii terminand cu un avans de doar 2 puncte, scor 22-24. Oradenii au fost intr- o cursa continua de urmarire a oaspetilor insa la pauza mare au intrat in dezavantaj de 4 puncte, 39-43.
Sfertul trei a fost unul de cosmar pentru CSM Digi Oradea, oaspetii reusind sa il castige la 9 puncte diferenta, ducand scorul general la 54-67. Incurajati de un public exceptional, oradenii au reusit sa revina in ultimul sfert ducand meciul in prelungiri. Finalul s-a dovedit a fi dramatic, in ultimul minut de joc oradenii aveau un avans de 2 puncte, 90-88, si doua lovituri de la linia pedeapsa. Din pacate, australianul Dillon le-a ratat pe ambele iar in urmatorul atac Miletic a inscris pentru oaspeti el primind si o aruncare libera cu care a dus scorul la 90-91. Cu 17 secunde inainte de final, Criastian Achim a cerut timp de odihna pentru a pregati ultimul atac. CSM Digi Oradea a finalizat ultimul atac printr-o aruncare de la semi-distanta a lui Franklin insa aceasta nu a intrat in cos. CSU Ploiesti castiga astfel la limita meciul doi si egaleaza la scorul general al intalnirilor.
Cosgeterul partidei a fost Burlacu de la oaspeti cu 22 puncte reusite in timp ce cel mai bun jucator de la CSM Oradea a fost Daniel Dillon care a reusit 21 de puncte.
Vladimir Arnautovic, antrenorul celor de la CSU Ploiesti a rasuflat usurat la finalul partidei dupa ce echipa sa era sa piarda meciul chiar daca l-a controlat autoritar pana aproape de final. “Ni se întâmplă a 3-a oară să controlăm meciul și în ultimele trei minute să pierdem un avantaj important. Nu pot să fiu mulțumit. Sigur, sunt mulțumit cu victoria. Felicit Oradea. A demonstrat că dacă nu reușești s-o bați atunci când trebuie te poate pedepsi.”
Antrenorul oradean Cristian Achim a fost revoltat de arbitrajul din acest meci: ”a fost o propagandă excepțională pentru acest sport. Din păcate rezultatul final a fost decis pe alte căi. Asta nu înseamnă că noi n-am avut punctele noastre slabe. Totuși, după părerea mea astăzi am fi meritat să câștigăm. Chiar i-am felicitat pe băieți după meci, din toată inima, de parcă ar fi câștigat. Însă, e foarte limpede că sunt dărâmați în acest moment. În general nu gândesc așa, însă dau dreptate tuturor celor care își propun să evite Asesoftul în playoff. Și nu mă refer doar la valoare și experiență. Îmi pare sincer rău că vorbesc despre așa ceva, dar nu se poate să dai o decizie ca asta. Pentru ce s-a fluierat tehnic? Câte situații de acest gen sunt într-un meci cu final echilibrat? Și de câte ori se fluieră?”
Chiar daca a criticat arbitrajul, antrenorul oradean nu a uitat sa isi felicite adversarii ”Nu vreau să scad din meritele Asesoftului. Din contră, consider că au făcut unul dintre cele mai bune meciuri în acest sezon. La aruncările de trei puncte a avut un procentaj senzațional.”
Urmatoarele doua partide vor avea loc la Brazi, pe 8 si 9 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!