„Leii roșii” au „reușit” o contraperformanță rareori văzută pe un teren de baschet, fiind întrecuți de nou-promovata CSO Voluntari, scor 65-72, după o prestație incredibil de modestă. Și totul începuse atât de frumos, cu un incredibil 16-0 înregistrat la finele primului sfert.
[eadvert]
Adversarii n-au izbutit să înscrie niciun punct timp de 12 minute, când scorul era 18-3. Ceea ce s-a întâmplat însă în continuare a fost greu de înțeles. Jocul echipei noastre s-a rupt realmente, „leii roșii” pierzând, ca într-un coșmar, următoarele trei sferturi ale întâlnirii. CSO Voluntari a renăscut realmente după ce părea incapabilă să se ridice la nivelul unei finale.
Din nefericire, rolurile s-au inversat literalmente după prima secvență a întâlnirii. CSM CSU a mai condus la pauza mare, trăind din agoniseala primului sfert, scor 30-23. Avantajul orădenilor s-a risipit în sfertul trei, când CSO Voluntari s-a instalat definitiv la conducere. Echipa noastră a fost efectiv incapabilă să reacționeze, părând doar o umbră a echipei „de fier” care eliminase duminică Clujul.
Aspectul jocului nu s-a schimbat nici în ultimul sfert, cu toate eforturile în van ale „leilor roșii”. CSO Voluntari s-a impus absolut meritat, scor 72-65, fiind echipa care a crezut mai mult în victorie, chiar și atunci când totul părea pierdut. Finala de marți a semănat extraordinat de mult cu prima finală de Cupa României a echipei noastre, pierdută în fața echipei Energia Târgu Jiu, scor 55-58, în 2014. Acum, ca și atunci, orădenii scăpaseră de principala favorită (atunci CSU Asesoft Ploiești, acum U BT Cluj-Napoca), au avut un avantaj consistent după prima parte a ambelor întâlniri, dar au sfârșit de fiecare dată prin a claca.
CSM CSU Oradea pare dependentă de jocul lui Watson. Atunci când căpitanul joacă bine, așa cum s-a întâmplat în meciul cu Clujul, echipa arată cum ne obișnuise anii trecuți. În caz contrar, jocul nu se leagă.
Una peste alta, rămâne regretul imens după ce echipa noastră a pierdut a șasea finală de Cupa României. Un bilanț incredibil și greu de explicat. După Energia Târgu Jiu, U BT Cluj-Napoca și BC CSU Sibiu, CSO Voluntari se înscrie și ea pe lista echipelor care ne bat în finalele de Cupă.
Este un eșec extrem de greu de digerat, venit într-un moment total nepotrivit, exact atunci când aceasta dăduse semne că poate redeveni ceea ce a fost în sezoanele precedente.
CASETA TEHNICĂ
BT Arena din Cluj-Napoca CSM CSU Oradea – CSO Voluntari 65-72 (16-0, 14-23, 18-27, 17-22)
CSM CSU Oradea: Holt 2, Watson 8, T. Fometescu 10 (2×3), Valeika 4, Zekovic 11 (1×3), Vl. Marinău, Broussard 16 (2×3), Petrescu, Green 1, Nicolescu 3 (1×3), N. Markovic 10 (1×3). Nu a jucat Baciu.
Antrenor: Cristian Achim. Asistenți: Milan Mitrovic, Radovan Markovic
CSO Voluntari: Hickey 17 (4×3), Badiu 20 (4×3), Barro 1, Moldoveanu 19 (4×3), Lee 2, McCarty, Gîrbea, Joseph 10 (2×3), Djuric 3 (1×3). Nu au jucat: C. Stănescu, Colceag, D. Popescu.
Antrenor: Sasha Ocokolic. Asistent: Dan Ioan Arbitri: Bogdan Podar, Ciprian Stoica, Dragoș Nicolae.
Comisar FR Baschet: Marius Marinescu
Trimite articolul
XAsa se intampla cand ai un antrenor de kkt, un club condus de un kkt, oras condus de alt kkt, judetul fiind condus de kkt-ul sef.
Totul e in mana unor politruci, TOTI dar absolut TOTI niste tarani ordinari veniti in Oradea direct de la coada vacii, habarnisti desavarsiti in toate domeniile, ce distrug tot pe ce pun mana.
asa se intapla cand deja te crezi castigator …… si organizezi petrecerea ca vine cupa acasa
Asa ne trebuie, ca am luat 2 gloabe de americani, ca nici la Miercurea Ciuc nu ar juca. Plecați acasă mercenarilor!
-
Green e jucător de 20 de puncte pe meci, dar se vede clar că nu i s-a găsit locul în angrenajul echipei
-
Îl confunzi cu frate-sau, Gerard. Ala într-adevăr e jucător de 20 pct pe meci. În Nba. Cu ăsta m-am lămurit.
-