Jucătorul canadian s-a accidentat la umăr în ultimul meci din Basketball Champions League, în deplasarea de la Le Mans.
„Denison a resimțit dureri la încheierea primului sfert din cadrul meciului amintit. El nu a putut continua jocul, CSM-ul având de improvizat la pozițiile 4-5 cu jucători care nu s-au antrenat pentru a evolua astfel de roluri în prealabil. Vom reveni cu amănunte referitor la starea medicală a lui Denison după finalizarea tuturor investigațiilor. El a fost consultat de medicul echipei, Alin Iova, la întoarcerea echipei din deplasarea efectuată în Franța”, informează clubul orădean.
Sean Barnette și Martin Zeno au suferit și ei accidentări în meciurile din Basketball Champions League, ultimul revenind chiar în meciul cu Le Mans Sarthe.
Reamintim că baschetbalistul american al CSM CSU Oradea, Martin Zeno s-a accidentat în timpul meciului cu Lukoil Academic Sofia. El a suferit o fisură costală, care i-a afectat totodată funcţionalitatea unui plămân. După încheierea partidei, Zeno a fost transportat la spital, unde i s-a efectuat o puncţie. În urma acestei accidentări, Martin Zeno a fost indisponibil o lună de zile.
CSM CSU Oradea va disputa următoarea partidă pe teren propriu, sâmbătă de la ora 19:00, împotriva baschetabliștilor de la BC Timișioara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!