„Noi am demarat din timp negocierile cu majoritatea jucătorilor din lot, în primul rând cu nucleul dur al echipei. Până acum, au semnat prelungirea contractului cu formaţia noastră jucătorii Pjetlovic, Cupic, Negrean, Ramiro Georgescu, Popoviciu, Kádár şi Dunca. Ne-am înţeles verbal cu fraţii Creţu şi cu alţii. Diaconu a optat să se transfere la Steaua. În principiu, nu vor mai exista alte plecări de la echipă. Ne gândim în schimb la unele transferuri, pentru a întări lotul în vederea participării la cupele europene”, ne-a declarat conducătorul clubului orădean.
CSM Digi a cucerit în sezonul trecut, sub conducerea antrenorului Dorin Costrăş, cel de-al optulea titlu consecutiv de campioană naţională, Cupa României şi s-a calificat în grupele principale ale LEN Champions League, printre cele mai bune 16 echipe ale continentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!