„Din fericire, Silvian Amihăesi, care a fost aproape de o accidentare gravă în ultimul meci din tur, şi-a revenit, este refăcut complet. De asemenea, Răzvan Farcaş, care a avut şi el probleme medicale, este apt de joc. Am întreg lotul la dispoziţie”, afirmă tehnicianul orădean.
Începând de miercuri, componenţii lotului CSM Oradea vor intra într-un cantonament de pregătiri, pe durata a zece zile, dar numai pe plan local. „Pentru prima oară după mai mulţi ani, nu vom mai merge în stagiu la Stâna de Vale, probabil din motive de ordin financiar. Ne vom pregăti pe plan local, pe Stadionul Universităţii şi la Arena Antonio Alexe. Vom face două antrenamente pe zi, unul în aer liber, la Universitate, iar altul în sală. Vom pune accentul pe pregătirea fizică generală şi pe cea specifică”, a explicat Sebastian Tudor.
Meciuri amicale
După încheierea cantonamentului, vor urma meciurile de verificare. Primul va avea loc la 21 ianuarie, în deplasare, în compania echipei de Ligă Naţională Politehnica Timişoara. În perioada 23-25 ianuarie, CSM Oradea va lua parte la un turneu intenaţional, la Eger (Ungaria), alături de echipe din prima ligă maghiară. „Am fost invitaţi pentru a doua oară consecutiv la acest turneu, după ce anul trecut am făcut o figură frumoasă”, spune antrenorul echipei noastre. Până la reluarea Diviziei A, CSM Oradea va mai susţine câteva partide amicale, cu Universitatea Cluj-Napoca, CSM Satu Mare, HC Adrian Petrea Reşiţa (toate fiind colege din Seria B a Diviziei A), respectiv cu echipele de primă ligă Potaissa Turda şi Poli Timişoara. Returul Diviziei A va începe la 14 februarie, CSM Oradea urmând să joace pe teren propriu cu U Craiova.
Obiectivul echipei noastre îl constituie clasarea pe locul secund, care asigură participarea la barajul pentru promovarea în Liga Naţională. „Ne propunem menţinerea pe locul doi, pentru că primul loc este al Reşiţei, care nu mai poate să-l piardă”, a conchis Sebastian Tudor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!