Stagiul se va axa pe pregătire fizică generală dar şi specifică, îmbinată cu meciuri de verificare. CSM Oradea va disputa în această perioadă mai multe partide amicale, cu Konig Balmaz (astăzi), Potaissa Turda (8 august) şi reprezentativele de tineret (Under 21 de ani) ale Algeriei (9 august), respectiv Tunisiei (11 august).
Antrenorul handbaliştilor orădeni, Sebastian Tudor este conştient de importanţa perioadei de pregătiri. „Aceasta este cea mai importantă perioadă de pregătiri dinaintea începerii campionatului. Ne vom axa pe pregătire fizică generală, dar şi pe antrenamente tehnico-tactice în sală. Vreau să mă axez mai mult în acest cantonament pe exersarea fazei defensive, pentru că în campionatul precedent am avut deficienţe la acest capitol. Mai avem de lucrat bineînţeles şi în alte domenii, cum sunt relaţiile de joc sau pregătirea fizică, pentru că handbalul actual este bazat de forţă şi viteză”, a afirmat antrenorul CSM Oradea.
Lotul deplasat în cantonament cuprinde jucătorii: Marius Bistrean, Adrian Gale – portari; Vlad Avram, Andrei Macovei, Vasile Tcaciuc, Şerban Sava, Gicu Taşcă, Ioan Papuc, Valentin Iştoc, Răzvan Farcaş, Alexandru Farcaş, Răzvan Radu, Cristian Maxim, Radu David, Ionuţ Mincan, Eduard Scripnic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!