Sub comanda antrenorului Sebastian Tudor, componenţii lotului vor efectua în zilele de după reunire analizele şi testele medicale. În lot au intervenit unele modificări. Au plecat Marian Clipea, Steiner Zsolt, Alin Drăgan şi Cosmin Oşvat. A fost legitimat în schimb Alexandru Pop, jucător venit de la Universitatea Cluj-Napoca. Antrenorul Sebastian Tudor poartă în continuare negocieri cu alţi jucători. „Dorim să ne întărim lotul pe posturile mai dificile din echipă”, precizează tehnicianul orădean.
CSM Oradea a terminat sezonul trecut pe locul secund în clasamentul Seriei B a Diviziei A, dar nu a participat la barajul pentru promovarea în Liga Naţională, din motive de ordin financiar. La fel s-a întâmplat şi în urmă cu două sezoane, când orădenii au câştigat seria.
„Ne-am dori un buget mai consistent pentru sezonul următor, pentru a avea posibilitatea să ne fixăm un obiectiv mai îndrăzneţ şi de ce nu, să ne gândim la promovarea în Liga Naţională”, ne-a declarat antrenorul Sebastian Tudor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!