Partida a contat pentru etapa a 8-a din Seria A a Diviziei A de handbal masculin și s-a disputat la Arena „Antonio Alexe”. Meciul în sine a fost fără istoric, superioritatea echipei noastre fiind copleșitoare. CSM Oradea s-a desprins încă din start, scor 5-1 (min 5), mărindu-și avantajul minut cu minut.
La pauză, tabela indica scorul de 21-8, oaspeții nereușind să înscrie decât opt (!) pe tot parcursul primei reprize. În repriza secundă, antrenorul Cosmin Liberț a trimis juniorii și jucătorii tineri din lot. Cu toate acestea, ecartul a continuat să crească, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 43-22, un rezultat neobișnuit prin proporțiile sale.
CSM Oradea a evoluat în alcătuirea: Baciu, Duma – portari; Vizitiu 7 goluri marcate, Calman 6, Cs. Szász 6, Bogdan 5, Crișan 5, B. Szabó 5, Urda 3, Oarga 2, Bran 2, Breban 2, Negru, Dumitrescu. Antrenor: Cosmin Goina. Secund: Dan Pițigoi. Etapa viitoare, CSM Oradea va juca în deplasare cu CS Universitatea Craiova.
Trimite articolul
XGabi,au schimbat antrenorul??? Cine e Cosmin Goina???