Echipa noastră s-a impus cu scorul de 36-31 (17-14), în meci contând pentru etapa a 13-a din Seria A a Diviziei de handbal masculin. Partida s-a disputat miercuri seară, la Arena „Antonio Alexe”. Roș-albaștrii s-au aflat la conducere pe tot parcursul întâlnirii. Gazdele au deschis scorul prin Ianus Dumitrescu, la primul lor atac.
După câteva minute ceva mai echilibrate, orădenii s-au desprins pe tabela de marcaj, scoruri 8-5 (min 13), 11-6 (min 17), 16-11 (min 26). Scorul la pauză a fost de 17-14. CSM Oradea și-a mărit apoi avantajul în repriza secundă, menținând un ecart de patru-cinci goluri până spre final, scoruri 22-18 (min 38), 26-21 (min 45). Cea mai mare diferență a fost de șapte goluri, scor 30-23 (min 51). Rezultatul final, 36-31, consemnează victoria meritată a orădenilor.
CSM Oradea a evoluat în formula: Duma, Baciu – portari; Urda 8 goluri marcate, Bran 7 (2 din 7 m), Oarga 5, Vizitiu 5 (1 din 7 m), Dumitrescu 4, Breban 3, Szász 2, Negru 2 (1 din 7 m), Crișan, Chișvasi, Bogdan, Szabó, Calman, Al. Farcaș. Antrenor: Cosmin Liberț. Secund: Dan Pițigoi De la CSM Reșița s-au remarcat jucătorii ex-orădeni Deniss Kirsch, cu 8 goluri, respectiv Oleksandr Starcenco, cu 7 goluri. În urma acestui succes, CSM Oradea și-a consolidat locul secund în clasamentul Seriei A, distanțându-se la 6 puncte față de ocupanta locului 3, CSM Reșița. Etapa viitoare, ultima din retur și din acest an, echipa noastră va juca în deplasare cu lidera seriei, Universitatea Cluj-Napoca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!