Acest fapt ar echivala cu promovarea directă în Liga Naţională. Echipa orădeană nu mai depinde de meciul direct cu principala contracandidată la şefia seriei, CSU „Constantin Brâncuşi”, putând să piardă la Târgu Jiu, fără a avea primul loc ameninţat, indiferent de rezultatul acelui meci.
„Avem o şansă mare la promvarea directă. Noi nu am pornit la drum în actuala ediţie cu acest obiectiv din partea conducerii clubului, dar ni l-am propus noi înşine. Dorim să ne menţinem pe primul loc şi să promovăm în Liga Naţională. Handbalul orădean şi suporterii săi merită acest lucru. Depinde acum doar de noi să câştigăm toate meciurile care urmează şi să gestionăm în mod favorabil pentru noi acest avantaj de şase puncte, care poate fi decisiv pentru promovare”, ne-a declarat antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor.
Cei doi jucători legitimaţi în această iarnă la echipa noastră, Tudor Botea şi Alexandru Laslo, afirmă că îşi doresc să joace cu CSM Oradea în prima divizie. Botea a marcat de altfel nu mai puţin de opt goluri în meciul de la Baia Mare, chiar împotriva fostei sale formaţii.
„A fost puţin neobişnuit să joc împotriva foştilor colegi, dar aşa este sportul. Suntem profesionişti şi trebuie să ne facem datoria pentru echipa la care jucăm. Oradea este un club la care se munceşte cu seriozitate şi cred că suntem aproape de prmovare”, a afirmat Tudor Botea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!