Cele două cluburi s-au înţeles să dispute la Budapesta şi meciul care ar fi trebuit să se joace la Oradea. Au fost meciuri extrem de echilibrate, câştigate cu şansă de echipa budapestană. CSM Frigo a mai susţinut duminică încă o partidă în cadrul Interligii, pierdută cu 7-10 în faţa formaţiei Ferencváros Budapesta. Cele trei partide au avut menirea de a le oferi poloiştilor orădeni ocazia de disputa meciuri tari, pentru a-şi „intra în mână” în vederea întâlnirii de sâmbătă, cu Spandau Berlin.
Scorurile au contat desigur mai puţin, important fiind în primul rând rezultatul pe care elevii antrenorului Cornel Gordan îl vor obţine în prima manşă a LEN Trophy, cu nemţii de la Spandau. Poloiştii orădeni au revenit ieri în ţară, urmând să facă mîine deplasarea la Berlin, pe calea aerului.
Gavril Nuţiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!