Orădenii au condus la pauză, scor 16-14, după o dispută echilibrată. Din păcate, oaspeții au preluat inițiativa în ultimele 12 minute ale întâlnirii.
[eadvert]
După minutul 47, la scorul de 24-24, echipa reșițeană a marcat două goluri, menținând apoi acest avantaj până la finalul partidei. Antrenorul formației orădene, George Tăutu, a acuzat deciziile de arbitraj din ultimele minute ale întâlnirii.
„Am fost «făcuți» de arbitri, care au schimbat soarta meciului în ultimul sfert de oră. Este foarte frustrant, sunt deosebit de mâhnit.Pe lângă faptul că ne confruntăm cu mari probleme de lot, se mai întâmplă și astfel de lucruri. Păcat, mare păcat, pentru că puteam câștiga acest meci”, ne-a declarat antrenorul orădean.
Din echipa noastră au absentat în continuare Munteanu, Mateaș și Sfârlea, plus Szabó, accidentat la umăr.
„Noi avem un lot deosebit de «subțire” la ora actuală. Ne lipsesc cei trei mai vechi accidentați, iar acum l-am pierdut și pe Beni Szabó. Este foarte dificil să suplinim absențele acestor jucători de bază. Avem probleme și la antrenamente, pentru că nu avem suficienți jucători disponibili”, a explicat George Tăutu.
Etapa viitoare, CSM Oradea va juca în deplasare cu CSM Sighișoara.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”
CSM Oradea – CSM Reșița 29-31 (16-14)
CSM Oradea: Ene, Duma, Turturică – portari; Mledenciu 9 goluri marcate, Al. Farcaș 7 (2 din 7 m), Breban 6, Oarga 2, Szász 2, R. Radu 2, Băban 1, Bora, Mlinarcsik.
Antrenor: George Tăutu. Preparator fizic: Robert Beșe
CSM Reșița: Vuiță, Tănasă – portari; Belchite 12 goluri marcate, Heimbach 6 (2 din 7 m), Marian Negru 5, Bondoc 3, Ignat 2, Bahan 1, Radoslavevici 1, Kirsch 1, Obrocea, Gîrban, Scurt, Marius Negru, Turcuman, Dumuța. Antrenori: Radu Bote, Mihai Rohozneanu
Arbitri: Claudiu Belean (Târgu Mureș), Ștefan Hendrea (Baia Mare)
Trimite articolul
XPortarul nostru prindea doar muste. Georgel si-a dat seama doar in minutul 50. El a vazut ca arbitrii ne-au facut in ultimul sfert, dar n-a mai spus ca i-a facut pe aia in primele 45! Un antrenor aducem si noi la echipa?