Prima partidă a fost la discreția echipei noastre. După un prim sfert câștigat de gazde, CSM s-a distanțat pe tabela de marcaj în sferturile doi și trei, când scorul a devenit 9-2. Rapidul a redus apoi din diferență în ultimul sfert, scor final 10-4.
[eadvert]
Cel de-al doilea meci a fost mai echilibrat, replica rapidiștilor fiind mult mai bună față de prima partidă. Gazdele au condus din nou după primul sfert, scor 2-0, după care orădenii au trecut în avantaj în sfertul doi, scor 3-2. Bucureștenii au egalat însă în mod repetat, de fiecare dată când CSM trecea la conducere. Înaintea ultimului sfert, scorul era egal, 9-9. Formația noastră a început în forță sfetul patru, marcând trei goluri consecutive, care au înclinat decisiv soarta întâlnirii. Partida s-a încheiat cu succesul oaspeților, scor 13-10. De remarcat faptul că Rapid a beneficiat în acest meci de 4 (!) penalty-uri, lucru foarte rar întâlnit la o partidă de polo. Antrenorul Dorin Costrăș a acuzat arbitrajul, dar nu a dorit să insiste asupra acestui aspect. Tehnicianul orădean a rulat întregul lot avut la dispoziție, folosind în multe momente juniorii și jucătorii tineri ai echipei. „A fost până la urmă o victorie fără emoții, chiar dacă Rapidul a izbutit să ne egaleze de multe ori pe tabela de marcaj. Echipa noastră a resimțit oboseala celor patru meciuri disputate în mai puțin de 48 de ore. Să nu uităm că noi am pornit miercuri seara din Oradea. Despre arbitraj nu vreau să vorbesc, chiar dacă a fost clar împotriva noastră. Noi am jucat cu toți jucătorii, am încercat să ofer fiecăruia cât mai multe minute de joc. Shakenov a debutat pentru echipa noastră la București, reușind să marcheze două goluri în partida de azi (vineri – n.red.)”, ne-a declarat Dorin Costrăș.
Pentru CSM Oradea, în cele două meciuri au jucat: Abrudan, Gavriș – portari; Asanovic 2+1 goluri marcate, Kovács 1+0, N. Ilisie 2+3, I. Szabó 1+1, Dobre, Popoviciu 1+0, Shakenov 0+2, Colodrovschi 1+4, R. Georgescu 1+1, Czenk 1+0, Remeș, Filotti, Luncan 0+1.
CSM Oradea se întoarce astfel cu patru victorii după „dublele” din deplasare cu Triumf și Rapid. Pentru echipa noastră va urma turneul de la Split, din turul secund preliminar al LEN Champions League, programat în perioada 8-10 octombrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!