Echipa turdeană a fost finalista ediţiei trecute a Challenge Cup şi s-a situat pe locul 3 la finele campionatului precedent. Cele două partide au avut loc în weekend la Arena „Antonio Alexe” şi s-au încheiat cu scorurile de 25-38 (12-21), respectiv 33-36 (14-18). Conform aşteptărilor, echipa mai valoroasă, Potaissa, s-a impus în ambele meciuri. Dacă prima partidă a fost controlată cu autoritate de oaspeţi, echipa noastră a oferit o replică bună în meciul al doilea, în care a reuşit să le pună probleme adversarilor.
CSM Oradea se află pe locul secund în clasamentul Seriei B a Diviziei A de handbal masculin după şase etape disputate, la egalitate de puncte cu lidera CS Universitatea „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu. Ambele echipe au câte cinci victorii din tot atâtea meciuri jucate. Etapa viitoare, programată duminică, 5 noiembrie, CSM Oradea va evolua în deplasare, cu HC Sibiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!