„Contractul antrenorului Toth Laszlo a expirat şi îi mulţumim pentru ceea ce a realizat. Săptămâna aceasta am definitivat negocierile cu Dorin Costrăş, care a semnat pe un an cu drept de prelungire. Obiectivul va fi câştigarea campionatului, chiar dacă Steaua şi Dinamo se vor mai întări, şi un parcurs cât mai lung în cupele europene”, a precizat Birta.
Costrăş a plecat în 1990 în Spania unde a jucat la echipele Barcelona, Barceloneta, Mediterani şi Sabadel. În ultimul an a antrenat echipa Mediterani cu care s-a clasat pe locul 4 în campionatul spaniol. Dorin Costrăş a jucat în naţionala României de 276 de ori şi a marcat 422 de goluri.
Plecări şi sosiri
Pentru sezonul viitor lotul urmează să cunoască unele transformări. Au şanse mari să plece Alexandru Matei şi Andrei Buşilă, din grupul bucureştenilor urmând să continue la Oradea doar Ghiban şi Chioveanu. În vizor este şi un portar de valoare căutat în campionatele din Spania sau Serbia.
„Bombele” din perioada de mercato ar putea fi readucerea la CSM a internaţionalilor Ramiro Georgescu şi Tiberiu Negrean de la Szolnok.
Din planul de viitor fac parte şi juniorii de la CS Crişul, unii dintre ei urmând să fie cooptaţi în lotul lărgit al campioanei. „Obligatoriu va trebui să aprofundăm relaţia cu Crişul, pentru că avem un proiect mai îndelungat pentru întinerirea echipei”, susţine Florin Birta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!