Baschetbaliştii orădeni doresc să-şi menţină invincibilitatea din noul an şi după partida de la Piteşti, din cadrul etapei a 17-a a Ligii Naţionale.
Meciul se anunţă disputat şi dificil pentru oaspeţi, chiar dacă BCM U Piteşti este ocupanta antepenultimului loc din clasament.
„Valoarea echipei piteştene este mult superioară locului din clasament. Se ştie că ei au fost penalizaţi cu trei puncte şi aceasta este cauza pentru care se află acolo. Nu ne aşteaptă în niciun caz un meci facil, chiar dacă suntem favoriţi.
Formaţia piteşteană este redutabilă pe propriul teren şi îşi are şi ea şansa ei în acest meci”, ne-a declarat managerul CSM CSU Oradea, Şerban Sere. Oficialul orădean speră însă în victoria echipei sale.
Fără pas greşit
„Noi dorim să ne facem jocul nostru obişnuit, cu care sperăm să ne impunem. Vom face tot ce depinde de noi pentru a câştiga. Mergem să obţinem victoria, aşa cum ne propunem de altfel în toate meciurile pe care le jucăm.
Dorim să ne continuăm seria rezultatelor pozitive, pentru a menţine pe primul loc. Lupta pentru primele locuri s-a ascuţit în ultimele etape şi nu dorim să facem un pas greşit. Vrem să rămânem în continuare acolo sus, în vârf”, a conchis Şerban Sere.
Cu excepţia lui Bogdan Ţibîrnă, care urmează un program special de recuperare, ceilalţi componenţi ai lotului orădean sunt disponibili. Toţi cei şapte jucători străini ai echipei noastre vor face deplasarea, urmând ca antrenorul Cristian Achim să-i desemneze doar în ziua meciului pe cei şase care vor juca în partida de la Piteşti.
În partida din turul campionatului, disputată la Oradea, CSM CSU a câştigat cu scorul de 62-60, coşul victoriei orădene fiind marcat de Radovan Markovic, în ultimele secunde de joc.
Meciul BCM U Piteşti – CSM CSU Oradea are loc duminică seară, cu începere de la ora 20:00 şi va putea fi urmărit în direct la Digi Sport 3.
Citiți principiile noastre de moderare aici!