Conform aşteptărilor, naţionala noastră s-a impus la un scor-fluviu,18-7 (3-2, 4-2, 6-2, 5-1). Prin acest succes, România şi-a asigurat practic calificarea la CE de la Budapesta, chiar dacă mai rămâne de jucat manşa secundă a barajului.
Meciul de la Bucureşti a fost dominat cu autoritate de poloiştii tricolori. Interesant este faptul că la fel ca în partida precedentă, cu Rusia, din Liga Mondială, naţionala noastră s-a desprins decisiv doar în ultimele două sferturi. În întâlnirea cu Marea Britanie, România a condus cu 3-2 după primul sfert, şi-a mărit apoi avantajul până la pauză, scor 7-4, dar detaşarea a venit în sfertul al treilea, când scorul a luat proporţii, devenind 13-6. Tricolorii şi-au continuat presiunea şi în ultimul sfert, scor final 18-7. Poloiştii de la CSM Digi şi-au adus un aport important la această victorie, înscriind jumătate din golurile tricolorilor. Remarcabilă a fost prestaţia internaţionalului orădean Nicolae Diaconu, care a marcat nu mai puţin de şase goluri, o performanţă mai rar întâlnită în polo, chiar dacă echipa adversă a fost una mai modestă. Reprezentativa Marii Britanii este pregătită de fostul internaţional român Andrei Iosep.
Antrenorul naţionalei noastre, Dejan Stanojevic a aliniat echipa: Stoenescu, Drăguşin – portari; C. Radu 2 goluri marcate, Negrean 1, Diaconu 6, Teohari 3, Buşilă 1, Al. Matei 2, Goanţă, A. Creţu 1, R. Georgescu 1, Ghiban 1, Popoviciu. Meciul din manşa secundă va avea loc la data de 1 martie, la Suderland.
Citiți principiile noastre de moderare aici!