Handbaliştii orădeni au debutat cu dreptul în noul campionat, dispunând de echipa Centrului Naţional Sighişoara, după un meci pe care l-au controlat în totalitate. Partida a avut loc duminică la sala de sport din Sântandrei şi a opus două echipe tinere. Gazdele au început mai bine meciul, scor 3-1, după care oaspeţii au revenit în joc. Prima repriză s-a încheiat însă cu avantajul confortabil al orădenilor, scor 16-11. Repriza secundă a fost tot la discreţia celor de la CSM, care s-au distanţat pe tabela de marcaj, scor final 30-22.
„Mă bucur că am câştigat acest meci în faţa unei echipe care-şi vinde scump pielea. Sighişoara ne-a bătut într-un meci de pregătire înainte de începerea campionatului, de aceea am abordat jocul cu multă atenţie. Am câştigat însă destul de uşor. Sunt mulţumit de faptul că băieţii au respectat ceea ce am stabilit înainte de meci. Mai avem mult de lucru, în special la integrarea jucătorilor noi care au venit la noi în această vară. Suntem o echipă tânără şi trebuie să muncim mult pentru a avea rezultate bune în continuare”, a afirmat antrenorul CSM Oradea, Sebastian Tudor.
Au jucat echipele:
CSM Oradea: Leu, Bistrean, Gale – portari, Luca 4 goluri marcate, Iştoc 5, Macavei, Andrei Macovei 1, Drăgan, Al. Farcaş 12, Avram 3, Sava 3, Taşcă 1, Papuc, Maxim 1. Antrenor: Sebastian Tudor.
Naţional Sighişoara: Chiperi, Iancu – portari; Sâncelean 3, Mihăilescu, Racoţea 3, Adrian Macovei 3, Militaru, Bălan 2, Matei 4, Beşliu, Frangulea 3, Budui,Rotaru 4, Voinea. Antrenori: Narcis Cîtu, Titel Răduţă.
Aruncări de la 7 m: 2-1. Transformate: 2-1
Eliminări de 2 minute: 3-0
Arbitri: Barbu, Badiu (Cluj-Napoca)
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!