Baschetbaliștii orădeni nu au reușit să facă față puternicei echipe ruse decât în primele minute când a și condus cu scorul de 12-6. Rușii au revenit puternic în joc după un time-out, iar la sfârșitul primul sfert aveau un avans de 9 puncte (16-25). Jucătorii de Avtodor au continuat jocul bun iar până la pauza mare și-au mărit avantajul la 19 puncte (30-49).
În a doua repriză jocul a fost tot la discreția oaspeților care au reușit să marcheze peste 100 de puncte în acest meci. Scorul final indică o înfrângere usturătoare pentru orădeni, 74-101.
Declarații Cristian Achim
”A fost o prestație dezamăgitoare. Am întâlnit o echipă cu adevărat foarte bună. Felicit echipa din Saratov. Consider că și noi le-am facilitat cumva acest joc foarte bun. Am transmis jucătorilor în vestiar, după acest meci, că nu vreau să mai vorbesc sau să mai aud discuții despre situația accidentărilor. Nu mă mai interesează că am avut și încă avem probleme medicale. Trebuie să trecem peste aceste lucruri și să începem să ne arătăm valoarea. Trebuie să începem să jucăm. Nu contează cum vom ajunge acolo, dar trebuie să fim noi. În momentul de față nu suntem.
Sper că în cursul serii de joi să am la dispoziție toată echipa la antrenament, cu excepția firească a lui Țibârnă.”
Următorul meci al CSM-ului va fi tot în FIBA EuroChallenge. Marți, 18 noiembrie, orădenii vor juca pe teren propriu împotriva formației din Turcia, Tofas SC Bursa. Ambele echipe au înregistrat înfrângeri în primele două etape.
Clasament FIBA EuroChallenge Grupa D
1. | AVTODOR SARATOV | 2 | 2/0 | 181/149 | 4 |
2. | BC ASTANA | 2 | 2/0 | 186/166 | 4 |
3. | TOFAS SPORTS CLUB | 2 | 0/2 | 177/186 | 2 |
4. | CSM ORADEA | 2 | 0/2 | 138/181 | 2 |
În celălat meci al grupei, Tofas Sports Club a fost învinsă pe teren propriu de BC Astana, scor 102 – 106.
Statistici CSM U Oradea – Avtodor Saratov
Sursa statisticilor @ www.csmoradea.ro
– puncte: 74-101
– minute titulari: 143-114
– minute rezerve: 57-86
– puncte titulari: 60-57
– puncte rezerve: 14-44
– schimbări la conducere:
– egalități: 3
– aruncări 2 puncte: 20/39 – 28/49
– procentaj: 51% – 57%
– aruncări 3 puncte: 5/19 – 12/28
– procentaj: 26% – 43%
– aruncări libere: 19/23 – 9/16
– procentaj: 83% – 56%
– recuperări: 30-41
– recuperări ofensive: 6-12
– recuperări defensive: 24-29
– pase decisive: 10-16
– mingi câștigate: 4-11
– mingi pierdute: 21-13
– faulturi: 24-20
Sfertul 1+2
– puncte: 30-49
– 2 puncte: 9/20 – 18/31
– 3 puncte: 1/8 – 3/11
– libere: 9/13 – 4/6
– recuperări: 19-21
– ofensive: 4-5
– defensive: 15-16
– pase decisive: 2-7
– mingi câștigate: 2-5
– mingi pierdute: 13-5
– faulturi: 12-11
Sfertul 3+4
– puncte: 44-52
– 2 puncte: 11/19 – 10/18
– 3 puncte: 4/11 – 9/17
– libere: 10/10 – 5/10
– recuperări: 11-20
– ofensive: 2-7
– defensive: 9-13
– pase decisive: 8-9
– mingi câștigate: 2-6
– mingi pierdute: 8-8
– faulturi: 12-9
Citiți principiile noastre de moderare aici!