Campioana României primește astăzi vizita formației BC CSU Sibiu, adversara cu care s-a întâlnit de cele mai multe ori în actuala ediție. Cele două formații s-au înfruntat în SuperCupa României (o dată), în FIBA Europe Cup și în Liga Națională (de cîâte două ori). Victoria a revenit de fiecare dată echipei noastre.
Partida de marți contează pentru etapa a 4-a din Grupa Roșie (a 18-a stagională). „Leii roșii” sunt favoriții întâlnirii, fiind neînvinși pe terenul propriu în acest sezon. Totodată, orădenii au o serie de 12 victorii consecutive în Liga Națională. Ei doresc – firește – să-și continue această serie fastă, pentru a termina sezonul regulat pe prima poziție a clasamentului.
BC CSU Sibiu vine la Oradea cu gândul revanșei, după cele cinci înfrângeri suferite în fața echipei noastre. Acestora și se adaugă și cele din finala ediției precedente a Ligii Naționale, adjudecată de CSM CSU cu scorul de 3-1. Ambele formații au efectuat câte un transfer în perioada de întrerupere a campionatului. Echipa orădeană l-a legitimat pe pivotul croat Kristijan Krajina, iar sibienii au transferat un jucător american, Larry Gordon. Cei doi jucători se află la prima lor experiență în Liga Națională. Krajina a debutat pentru „leii roșii” în meciul amical cu Alba Fehérvár, disputat duminică trecută la Oradea și câștigat de echipa noastră cu scorul de 79-75.
Revine Valeika
Formația gazdă nu se va putea baza în acest meci pe serviciile lui Bobe Nicolescu și Tudor Fometescu, ambii fiind accidentați. Arturas Valeika, un alt jucător care a avut probleme medicale în ultima perioadă, este însă recuperat și apt de joc. „Dorim să câștigăm acest meci. Ne așteaptă însă o partidă dificilă, chiar dacă mulți consideră că nu putem avea probleme, după ce am bătut Sibiul de cinci ori în acest sezon”, afirmă antrenorul Cristian Achim.
Meciul CSM CSU Oradea – BC CSU Sibiu are loc la Arena „Antonio Alexe”, cu începere de la ora 19:00. Partida va fi urmărită în direct la Digi Sport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!