Baschetbaliștii antrenați de Cristian Achim s-au aflat conducerea partidei încă din primul sfert și au reușit să își mențină un avantaj liniștitor până la final. Doar în sfertul al treilea oaspeții s-au apropiat la o singură posesie, scor 55-52. Înaintea sfertului decisiv, singurul pe care orădenii l-au cedat, campionii aveau un avantaj de 12 puncte, 64-52. Deși oaspeții au încercat să revină, CSM a prestat un joc solid și a bifat o nouă victorie.
Sean Barnette a fost cel mai bun jucător al meciului cu 17 puncte marcate, 4 recuperări și 2 pase decisive. El a fost urmat de William Franklin cu 15 puncte, 6 pase decisive și o recuperare.
„Am jucat la distanță de 48 ore față de precedentul meci, în care am întâlnit cea mai bună echipă a campionatului, iar consumul fizic și mental a fost uriaș. Evident a fost conștienți că avem nevoie de victorie orice s-ar întâmpla, indiferent de condiții. Victoria este singurul lucru care ne-a interesant. Desigur, dublată de dorința de a evita accidentările. Mă bucur că am bifat ambele obiective. De acum urmează pregătirile pentru următorul meci, cu Steaua, în deplasare.
Sunt mai multe lucruri care m-au nemulțumit în acest meci, dar nu pot să fiu prea aspru în apreciere deoarece vreau să repet faptul că a fost un meci jucat în condiții speciale, la distanță de 48 ore de precedentul. Mai ales că adversarul a beneficiat de o zi în plus de recuperare. Chiar dacă am nemulțumiri, trebuie să remarc că am apăsat pe accelerator atunci când a trebuit. Am realizat un parțial de 14-0 în repriza a 2-a, cu care ne-am desprins decisiv”, a declarat antrenorul orădenilor, Cristian Achim.
Trei echipe pentru locul doi
În urma acestei victorii CSM Oradea a acumulat 43 de puncte, fiind la egalitate cu Steaua și CSU Sibiu, însă cele două echipe se întâlnesc în meci direct sâmbătă, de la ora 18:00.
CSM CSU Oradea va disputa următoarea partidă în deplasare, la Steaua, miercuri, 29 martie, de la ora 17:00.
Clasament meciuri disputate – puncte
1. CS Universitatea Cluj 26 – 49
2. CSM Oradea 27 – 43
3. Steaua CSM 26 – 43
4. CSU Sibiu 26 – 43
5. BC Timisoara 27 – 41
6. BCM Pitesti 26 – 38
Citiți principiile noastre de moderare aici!