Conducerea orădeană a anunțat că internaționalul sloven Miha Zupan va juca la Oradea. Acesta a ajuns la Oradea vineri și urmează să semneze cu după ce efectuează vizita medicală.
„Înalt de 2.05 metri, Zupan este jucător de pozițiile 4-5. El are o experiență de 15 ani la nivel profesionist, activitatea sa la seniori demarând la vârsta de doar 17 ani.
De-a lungul carierei, Miha a jucat pentru Geoplin Slovan Ljubljana (2000/06) și Union Olimpija Ljubljana (2006/09). După nouă ani în orașul natal, Zupan a acceptat oferte din străinătate. Astfel a jucat pentru Trkala (2009/10, Grecia), Spartak St. Petersburg (2010/12, Rusia), Turk Telekom Ankara (2012/13, Turcia), respectiv Usak Sportif (2013/15, Turcia). El a jucat, pe lângă campionatele interne ale țărilor amintite, în Liga Adriatică, Cupa Korac, EuroChallenge, EuroCup și Euroligă”, informează site-ul oficial csmoradea.ro.
Surd de la naștere
În vârstă de 33 de ani, Miha Zupan se află la primul contract cu o echipă din România. Chiar dacă este surd de la naștere, acesta a reușit să joace la cel mai înalt nivel încă din tinerețe, semnând primul contract profesionist la doar 17 ani. Primii ani de învățământ i-a făcut într-o școală specială de surzi pentru ca ulterior el să fie ajutat de aparate auditive să audă.
În octombrie 2007 a a devenit primul jucător surd care a evoluat în Euroliga de baschet.
Miha Zupan la primul antrenament alaturi de CSM CSU Oradea
Posted by CSM Oradea on Saturday, January 2, 2016
Citiți principiile noastre de moderare aici!