Liga Națională de baschet masculin a ajuns în faza meciurilor decisive, din play-off. CSM CSU Oradea va întâlni în sferturile de finală echipa BCMU FC Argeș. Primele două meciuri sunt programate la Arena „Antonio Alexe”, joi de la ora 18:00, respectiv sâmbătă de la ora 19:00.
BCMU FC Argeș Pitești și SCM U Craiova sunt singurele echipe din play-off pe care CSM CSU le-a învins în toate cele patru partide directe din sezonul regulat. Orădenii au dispus de adversara din „sferturi” cu scorurile de 73-65, 85-81, 77-66 și 98-93 (după o repriză de over-time). Din acest punct de vedere, BCMU Pitești pare să fie o echipă la îndemâna formației noastre. Cu toate acestea, antrenorul Cristian Achim este mult mai reținut și îndeamnă la prudență. „Orice meci în play-off este greu. Noi nu ne-am făcut calcule, nu am procedat niciodată așa. Noi am dorit să învingem de fiecare dată și să vedem apoi, la final, ce adversar vom avea. Piteștiul este o echipă serioasă, căreia i-au revenit toți jucătorii care erau indisponibili. Mă aștept la meciuri dificile, de un angajament foarte ridicat. Ca toate meciurile din play-off, de altfel”, a declarat Cristian Achim.
Gajovic este refăcut
În lotul echipei noastre a revenit Goran Gajovic, care a absentat în meciul din ultima etapă, cu CSM Steaua, din cauza unei ușoare accidentări. BCMU FC Argeș este condusă de antrenorul Szászgáspár Barnabás, care l-a înlocuit pe Hristu Șapera chiar după partida cu orădenii, pierdută cu 93-98.
CSM CSU Oradea se află la cea de-a noua prezență din istoria sa în play-off. În cele opt participări precedente, echipa orădeană s-a calificat mai departe, în semifinale, de patru ori și s-a clasat apoi pe podium, iar de alte patru ori s-a oprit în sferturile de finală. Adversarele eliminate de orădeni în primul tur au fost U Mobitelco Cluj-Napoca, scor 3-1 (ediția 2012/2013), SCM U Craiova, scor 3-0 (2013/2014), Phoenix Galați, scor 3-1 (2015/2016) și BC SCM Timișoara, scor 3-0 (2016/2017). Un fapt inedit, CSM CSU și BCMU FC Argeș nu s-au mai întâlnit niciodată în play-off-ul Ligii Naționale. Conform site-ului CSM Oradea, echipa noastră a disputat 16 serii de play-off, din care a câștigat nouă și a pierdut șapte. Orădenii au un total de 57 de meciuri jucate în play-off, înregistrând 30 de victorii, respectiv 27 de înfrângeri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!