CSM Oradea a susținut ambele meciuri cu Hello Sport București, atât din tur, cât și din returul Superligii Naționale de polo. Disputate la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, cele două întâlniri s-au încheiat cu victorii zdrobitoare ale orădenilor, scoruri 29-2 (8-0, 2-1, 8-0, 11-1) și 22-6 (7-1, 3-2, 7-1, 5-2). Rezultatele sunt sugestive pentru diferența de valoare dintre cele două echipe. Antrenorul Ciprian Câmpianu a folosit cu precădere juniorii și jucătorii tineri din lot.
Pentru CSM Oradea au jucat: Filipovic, Gavriș – portari; Belényesi 6+1 goluri marcate, Luncan 2+1, M. Gheorghe 1+1, I. Szabó 2+1, Velkic 3+0, Dragomirescu 1+1, Gardasevic 7+11, N. Ilisie 1+0, Vancsik 1+0, Soponar 1+1, Remeș, Czenk 0+2, Fitero 2+2, Marinescu 2+1. Antrenor: Ciprian Câmpianu. Secund: Christian Sandor
Meciurile au fost conduse de arbitrii Cosmin Baidoc și Laboncz Nikolette (ambii din Oradea).
Tot astăzi, la Bazinul acoperit Crișul a avut loc meciul dintre CSU Oradea și Politehnica Cluj-Napoca, încheiat cu victoria orădenilor, scor 15-11 (5-2, 3-3, 3-1, 4-5). Partida a fost dominată de CSU Oradea, care a obținut un succes meritat.
Echipa orădeană a evoluat în formjla: Forrai, Turculeț – portari; C. Popa, Nironca 1, Rikk 1, Moca 1, Chioveanu 2, Pășcăluță 1, Csató 2, L. Mérai 2, Barbur 2, Schill, Insinna 1, Tokai 2, Vușcan. Antrenor: Cosmin Goina. Secunzi: Marcel Hașaș, Florin Țic.
Meciul a fost condus de arbitrii Cristian Băcuț (Oradea) și Mihnea Alexandrescu (Cluj-Napoca).
Sâmbătă vor avea loc alte trei meciuri: CSM Oradea – Poli Cluj-Napoca (ora 10:30), respectiv CSU Oradea – Hello Sport București (orele 09:00 și 17:00).
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!