„Prima săptămână va fi 95% pregatire fizică. După aceea vom trece şi la pregatirea în sală, tactică, circulaţie, să le înveţe băieţii noi. Nu e cazul deocamdată pentru jocuri de pregătire, mai ales că şi antrenorul principal lipseşte”, a explicat antrenorul secund Călin Pop, care va fi ajutat în procesul de pregătire de praparatorul fizic Dejan Jerotijevic. „Principalul” Cristian Achim nu va participa la acest stagiu, deoarece va participa cu echipa naţională universitată la Universiada de la Shanghai. În aceeaşi situaţie se află şi jucătorul Lazar Laszlo, în timp ce Vasile Ştefan este în pregătiri cu naţionala de seniori. Un alt jucător care ratează pregătirea este Török Roland, din cauza unei accidentări la genunchi în urma căreia va rata turul. Lotul deplasat la Hotel Sport din Debrecen este alcătuit din: Namanja Maric, Sasha Topcov, Milos Pesic, Milos Markovic, Andrei Pascu, Horia Hora, Raul Flaundra, Silviu Lupusavei şi Rareş Paşca.
Al şaselea stranier
Americanul William Franklin va ajunge direct în Ungaria, noutatea fiind cooptarea în lot a sârbului Vladimir Milosevic (28 de ani), care joacă pe postul 4 (al doilea pivot). A mai evoluat la noi în ţară la Vâlcea şi Craiova, fiind cunoscut de antrenorul Cristian Achim. Sârbul va fi al şaselea stranier din lot, iar pe teren pot evolua doar cinci.
Baschetbaliştii ştiu ce îi aşteaptă în acest stagiu. „Mergem in cantonament, va fi cu siguranta foarte greu. Dar suntem pregătiţi să dăm totul, iar în campionat să fim mai buni ca anul trecut”, spune Milos Markovic (27 de ani, 2,01 m), venit de la CSU Atlassib Sibiu.
Considerat de specialişti cel mai important transfer realizat de CSM Oradea în această vară, sârbul Milos Pesic (26 de ani, 2,05 m) a explicat de ce a ales oraşul de pe Crişul Repede. „Ştiu ca sunt conditii bune. Pentru un jucator e bine sa vii acum, aici, pentru ca baschetul e in creştere şi oamenii încep să iubească acest sport”.
O explicaţire asemănătoare are şi Markovic. „Am fost sunat de antrenor care mi-a spus ca aici sunt conditii bune, că e un club serios şi că vrem sa ajugem mai sus decat am fost anul trecut. Am mai jucat in Romania o jumatate de an si mi-a plăcut”.
După acumulările fizice din Ungaria, orădenii vor începe perioada jocurilor amicale. Startul oficial se va produce în dubla din Cupa României cu BC Miercurea Ciuc programată în 17-24 septembrie, jocul retur la Oradea. Divizia A la baschet va începe în data de 1 octombrie.
TEODOR BIRIŞ
Citiți principiile noastre de moderare aici!