Gaz Metan este singura echipă pe care CSM Oradea nu a învins-o niciodată în timpul mandatului lui Cristian Achim. Cu toate acestea, antrenorul orădean consideră că nu este vorba în niciun caz de un complex. „Nu avem niciun complex faţă de această echipă. Pur şi simplu aşa s-a întâmplat, nu am putut câştiga până acum în faţa Mediaşului. Ne dorim însă foarte mult să reuşim duminică o victorie şi vom face tot ce depinde de noi pentru aceasta”, a afirmat ieri Cristian Achim.
Antrenorul CSM Oradea opinează că echipa sa are şanse la un rezultat bun doar dacă va reuşi să stopeze recuperările ofensive ale medieşenilor. „Oaspeţii excelează la acest capitol. Dacă vom putea să le stopăm recuperările ofensive sau ne vom situa la acelaşi nivel cu ei din acest punct de vedere, atunci putem spera la un succes”.
Navickas e accidentat
Cristian Achim consideră că Timişoara, Clujul şi Gaz Metan au fost echipele cele mai puternice pe care CSM Oradea le-a înfruntat pe teren propriu în acest retur. „Este greu de spus care dintre ele este mai puternică. Mediaşul are poate cea mai bună acoperire pe toate posturile. Noi am jucat însă bine cu Timişoara şi Clujul, dar am avut puţin ghinion, însă şi acest lucru face parte din jocul de baschet. Echipa noastră a avut o atitudine bună din punct de vedere al motivaţiei, al determinării, în toate meciurile disputate, dar aceasta nu este însă suficient pentru a câştiga. Dar niciun meci nu seamănă cu altul, poate vom avea acum mai mult noroc. O eventuală victorie cu Mediaşul ar fi extrem de importantă pentru noi, pentru o clasare cât mai bună la finele sezonului regulat”, a declarat antrenorul baschetbaliştilor orădeni.
Echipa noastră se confruntă cu o problemă medicală, Navickas fiind accidentat. El a suferit o entorsă şi deocamdată nu se poate antrena. Rămâne de văzut dacă jucătorul lituanian va putea fi recuperat până la ora meciului.
Partida CSM Oradea – Gaz Metan Mediaş are loc duminică la Arena „Antonio Alexe”, cu începere de la ora 20.
G.N
Citiți principiile noastre de moderare aici!