U Mobitelco şi CSM Oradea se întâlnesc sâmbătă seară într-un meci contând pentru manşa secundă a sferturilor de finală ale Cupei României la baschet masculin. În prima manşă, CSM s-a impus la Oradea cu scorul de 76-70. Orădenii au aşadar de apărat un avans de şase puncte pentru a putea obţine calificarea la turneul Final Four al cupei.
Cele două echipe vor disputa cel de-al treilea meci direct pe parcursul a nici trei săptămâni, primele două fiind câştigate de CSM, cu scorurile de 82-80 la Cluj-Napoca în campionat, respectiv cu 76-70 la Oradea în cupă. „Ne aşteaptă o partidă foarte dificilă, pentru că U Mobitelco este o echipă cu pretenţii. Este lesne de presupus că gazdele vor face tot ce pot pentru a se revanşa după două înfrângeri consecutive suferite în faţa noastră. Va fi un meci în care se poate întâmpla orice. Consider că echipa noastră are capacitatea de a obţine un rezultat care să o califice la Turneul Final Four. Suntem conştienţi că va fi foarte greu, dar dacă ne-am angajat să luptăm pe două fronturi, trebuie să o facem”, ne-a declarat managerul CSM Oradea, Şerban Sere.
Meci echilibrat
Antrenorul Cristian Achim opinează că şansele de calificare sunt egale pentru ambele formaţii, de 50-50 la sută, la fel ca înainte de prima partidă. „Avansul de şase puncte nu înseamnă nimic, totul se va decide în meciul de la Cluj. Sperăm să facem un joc bun şi să fim noi cei care vom merge mai departe”, a spus tehnicianul orădean.
Meciul U Mobitelco – CSM Oradea are loc sâmbătă, la Sala Sporturilor „Horea Demian” din Cluj-Napoca, de la ora 20. Partida va putea fi urmărită la Digi Sport 2. Meciul va fi condus de brigada de arbitri Fabiana Niţu – Ciprian Stoica, Sorin Drugău, comisar FR Baschet fiind Eugen Poenaru. Meciul se poate încheia chiar şi la egalitate, conform regulamentului din Cupa României. În cazul în care U Mobitelco va avea un avantaj de şase puncte la încheierea timpului regulamentar (indiferent de numărul punctelor), se va proceda la prelungiri.
CUPA ROMÂNIEI LA BASCHET MASCULIN
Programul manşei secunde a sferturilor de finală:
Vineri:
CSU Atlassib Sibiu – BC Timişoara (ora 18, Digi Sport 2), scor în tur 82-84
CSU Asesoft Ploieşti – CSŞ Giurgiu (ora 20, Digi Sport 1), scor în tur 76-63
Sâmbătă:
Gaz Metan Mediaş – BCM U Piteşti (ora 16, Digi Sport 1), scor în tur 68-74
U Mobitelco BT Cluj-Napoca – CSM Oradea (ora 20, Digi Sport 1), scor în tur 70-76
Citiți principiile noastre de moderare aici!