Partida va avea loc duminică, de la ora 19:45, la Arena „Antonio Alexe”. Echipa orădeană vizează o nouă victorie, dorind să-şi continue şirul succeselor.
„Chiar dacă jucăm cu formaţia de pe locul 14, o tratăm cu atenţie şi seriozitate. Ne respectăm adversara şi vom juca la fel ca şi până acum. Miercurea Ciuc are o valoare superioară locului din clasament. Noi dorim să câştigăm şi să oferim publicului nostru spectacol şi un meci de calitate. Sperăm că echipa noastră a trecut cu bine peste indisponibilităţile cauzate de gripă”, ne-a declarat managerul CSM Oradea, Şerban Sere. Partida CSM Oradea – BC Miercurea Ciuc va fi condusă de brigada de arbitri Ciprian Stoica – Fabiana Martinescu, Cosmin Prişcă, iar comisar FR Baschet va fi Viorel Constantinescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!