Baschetbaliştii orădeni trebuiau să dispute la datele de 4 şi 11 ianuarie dubla manşă cu CS Otopeni, din sferturile de finală, dar formaţia ilfoveană s-a retras atât din campionat, cât şi din cupă. În aceste condiţii, CSM Oradea va câştiga cu scorul de 20-0 ambele partide şi se va califica în semifinalele cupei. În celelalte trei „duble” din sferturile de finală se întâlnesc: CSM Bucureşti – Gaz Metan Mediaş, Dinamo Bucureşti – BCM U Piteşti şi BC Timişoara – CSU Asesoft Ploieşti.
„Mă bucur că am reuşit să realizăm unul din obiectivele acestui sezon, accederea în turneul Final Four al Cupei României şi implicit disputarea unei semifinale, chiar dacă acest lucru s-a petrecut în urma retragerii echipei din Otopeni. Sunt sigur că am ne-am fi calificat şi dacă am fi disputat cele două meciuri în teren cu CS Otopeni. Poate reuşim să disputăm o semifinală şi în campionat”, ne-a declarat managerul echipei CSM Oradea, Şerban Sere.
Lotul echipei CSM Oradea se va reuni în sera zilei de 3 ianuarie 2012. În locul meciurilor cu CS Otopeni, conducerea CSM Oradea intenţionează să perfecteze două întâlniri amicale, la datele de 5 şi 9 ianuarie, în compania a două echipe din campionatul maghiar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!