Preşedintele CSM Oradea, Florin Birta şi managerul echipei orădene, Şerban Sere, au ţinut să-i mulţumească lui Dani Popescu pentru perioada petrecută la formaţia noastră. În ceea ce-l priveşte pe Bogdan Ţibîrnă, el va începe săptămâna viitoare pregătirea cu preparatorul fizic şi este de aşteptat să redevină apt de joc înaite de turneul Final Four al Cupei României. „Bogdan va fi un câştig cert pentru echipa noastră la turneul Final Four, dat fiind faptul că este un internaţional român de valoare. El va trebui să-şi refacă până atunci masa musculară de la piciorul afectat, pentru a-şi putea proteja genunchiul”, a afirmat Şerban Sere.
Oficialii orădeni nu exclud posibilitatea de a mai transfera un jucător străin în perspectiva turneului Final Four. „Dacă piaţa me va oferi posibilitatea de a achiziţiona un jucător străin valoros, atunci s-ar putea să-l transferăm, pentru a mări potenţialul echipei la turneul final al Cupei României. Vom lua însă doar un jucător care să fie peste valoarea lotului nostru”, a explicat managerul CSM CSU Oradea. Preşedintele Florin Birta a reiterat dorinţa clubului orădean de a licita pentru găzduirea turneului Final Four. „Ştim că vom avea o concurentă foarte serioasă la licitaţie, echipa U BT Cluj-Napoca, dar vom încerca să ne impunem. Dorim să jucăm la Oradea şi să câştigăm Cupa României”, a spus Florin Birta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!