CSM Oradea merge din victorie în victorie, obţinând miercuri seară cel de-al zecelea succes stagional din actuala ediţie, după un meci entuziasmant, în faţa echipei BC Mureşul. Rezultatul înregistrat este elocvent pentru superioritatea mai mult decât categorică a orădenilor. Mureşenii au fost pur şi simplu surclasaţi, călcaţi în picioare. Rareori s-a putut vedea o astfel de diferenţă de valoare între două echipe de top din Liga Naţională! Echipa noastră a avut o prestaţie de excepţie, care a încântat publicul prezent ca de obicei în număr mare la Arena „Antonio Alexe”.
Lipsiţi de aportul a trei titulari (Ciric, Balaban şi Ceskovic), oaspeţii au rezistat onorabil doar în primul sfert, încheiat cu scorul de 20-16. Gazdele s-au dezlănţuit în sfertul secund, când diferenţa s-a mărit considerabil, scor la pauză 45-27. Aspectul jocului nu s-a schimbat nici după pauză. După sfertul trei, ecartul a trecut de 20 de puncte, scor 61-38.
Spectacol de clasă
În sfertul patru, orădenii au făcut un spectacol de zile mari, iar oaspeţii au fost realmente groggy în picioare. În ultimele patru minute, antrenorul Cristian Achim a trimis pe teren doar jucători orădeni şi rezerve, dar calvarul mureşenilor a continuat, ei fiind salvaţi doar de ultimul sunet al sirenei. CSM Oradea a fost aplaudată la scenă deschisă în final, după o evoluţie de senzaţie.
„Mă bucur că am reuşit să ne menţinem la acelaşi nivel înalt. M-am temut că jucătorii noştri se vor relaxa ştiind că la oaspeţi nu joacă trei titulari. Dorim să câştigăm meciul cu CSM Bucureşti, dar ştim că ne aşteaptă o partidă extrem de dificilă”, a afirmat antrenorul Cristian Achim. Meciul CSM Bucureşti – CSM Oradea va avea loc luni, de la ora 17. În altă ordine de idei, Gediminas Navickas s-a transferat ieri la BC Mureş, unde îl va suplini pe Ceskovic.
CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1.700
CSM Oradea – BC Mureş Târgu Mureş 90-54 (20-16, 25-11, 16-11, 29-16)
CSM Oradea: Stefanovic 2, Lupusavei 15 (3×3), Maric 20 (4), Paşca, Pesic 10, Topcov 10, Hora 2, Dillon 6 (1), Ciordaş, Lázár 4, Ţîbîrnă 17, Franklin 4. Antrenor: Cristian Achim
BC Mureş: Tudosă, Dumitru 4, Baczo 6, Adebayo 5, Peciukas 14 (2), Borsa, Jucan 7, Jakab 3, Cuic 15 (3). ntrenor: Srecko Sekulovic
Arbitri: Fabiana Niţu – Alin Mircea Faur, Vlad Potra. Comisar FR Baschet: Marian Oprea
Citiți principiile noastre de moderare aici!