În această fază a competiţiei există trei grupe a câte patru echipe. Primele trei clasate din fiecare grupă se vor califica în turul secund preliminar.
Campioana en titre a României, CSM Digi, va avea ca adversare echipele SM Verona (Italia), Budva Budvanska (Muntenegru) şi La Valetta (Malta). Meciurile grupei se vor disputa în capitala Maltei, La Valetta. Cea de-a doua grupă va fi găzduită de Herceg Novi, cu participarea formaţiilor Jadran Herceg Novi (Muntenegru), Mladost Zagreb (Croaţia), Spartak Volgograd (Rusia) şi Montpellier (Franţa). A treia grupă se va desfăşura la Tbilisi şi va reuni echipele OSC Budapesta (Ungaria), Hannover (Germania), CN Marseille (Franţa) şi Lokomotiv Tbilisi (Georgia).
Primul tur preliminar este programat la 4-6 septembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!