Oradenii au trecut miercuri de campioana Turciei, Galatasaray, cu scorul de 11-8. In fata unui public oradean care a umplut tribunele Bazinului Olimpic din Oradea, CSM Digi a reusit sa revina in joc dupa ce in primul sfert au fost condusi cu 2-0. Primul sfert s-a incheiat la egalitate pentru ca al doilea sfert sa fie adjudecat de oradeni cu scorul de 4-1, scorul general devenind 6-3. Campioana Romaniei a reusit sa se distanteze in sfertul trei chiar si la 4 goluri, scor 9-5. In ultimul sfert, Galatasaray au incercat sa revina in joc insa oradenii s-au mentinut tari pe pozitii si au reusit sa castige meciul cu scorul final de 11-8.
Pana la acest meci, oradenii au pierdut doua intalniri, in deplasare la Partizan Belgrad scor 8-7 si acasa cu Szeged scor 9-14. In urma acestei victorii oradeni se claseaza pe locul 4 in grupa D, ultimul care asigura calificarea in optimile Champions League. Pe langa cele doua adversare echipe care s-au intalnit miercuri la Oradea, din grupa D mai fac parte Szeged, Partizan Belgrad si Spandau Berlin.
Urmatorul meci al oradenilor va avea loc pe 28 noiembrie, la Oradea, impotriva nemtilor de la Spandau ‘04 Berlin.
CSM Digi Oradea – Galatasaray Istanbul 11-8 (2-2, 4-1, 3-2, 2-3)
CSM Digi Oradea: Gogola, D. Creţu – Samuilă, Szabo, Diaconu, Chioveanu, Buşilă, Matei, Popoviciu, A. Creţu, Dunca, Ghiban, Kadar.
Antrenor: Laszlo Toth.
Galatasaray: Sezer, Gulec – Sutalo, Byik, Okman, Smith, Nikici, Paskovici, Cagatay, Korolija, Ylmaz, Aksentevici.
Antrenor: Petar Kovacevici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!