Cele două întâlniri au loc sâmbătă la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, cu începere de la ora 16:45, respectiv duminică, de la ora 11:30. CSM Digi este favorita certă a partidelor, prin prisma lotului mult superior valoric, fiind greu de crezut că echipa dinamovistă ar putea să-i pună probleme. Poloiştii orădeni vor folosi cele două meciuri ca un bun prilej de repetiţie în vederea partidei mult mai dificile cu Spandau ‘04 Berlin, care va avea loc miercuri (cu începere de la ora 20:30), la Oradea, în Grupa D a Ligii Campionilor. Meciurile CSM Digi – Dinamo vor fi conduse de cuplul de arbitri Radu Matache (Bucureşti) şi Attila Brosovszki (Arad).
Cea de-a doua echipă orădeană din Superligă, Crişul susţine sâmbătă „dubla” din deplasare cu Steaua. Întâlnirile se vor disputa la Bazinul Steaua, fiind primele meciuri oficiale găzduite de noua piscină a clubului militar. Partidele constituie examene dintre cele mai severe pentru tânăra formaţie orădeană, Steaua fiind ocupanta locului secund în clasamentul Superligii Naţionale după şapte etape disputate în actualul sezon. Ambele meciuri au loc sâmbătă, deoarece Crişul va juca luni şi marţi, la Oradea, partidele restante din etapa a VI-a, cu Poli Cluj-Napoca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!