CSM Digi şi-a păstrat avantajul de nouă puncte în faţa ocupantei locului secund, Steaua, în compania căreia a încheiat însă la egalitate, scor 7-7. A fost cea de-a doua remiză cu Steaua a orădenilor în actualul campionat. CSM Digi a câştigat celelalte două meciuri, cu Sportul Studenţesc şi Dinamo.
În prima partidă, campionii au trecut la pas de Sportul Studenţesc, scor 14-5, după un meci pe care l-au controlat cu autoritate. Orădenii au câştigat ceva mai greu meciul al doilea, cu Dinamo, scor 12-8. Dinamoviştii au reuşit să pună probleme echipei campioane în primul sfert, pe care l-au încheiat în avantaj, scor 4-3. Gazdele au condus însă la pauză, scor 5-4, prin golurile lui Dunca şi Cupic. Dinamo a reuşit să ţină pasul cu CSM Digi şi în sfertul trei, în care orădenii şi-au menţinut avantajul, scor 9-8, dar au cedat apoi categoric în ultimul sfert. Gazdele au punctat de trei ori prin Negrean (două) şi Diaconu, stabilind scorul final, 12-8.
CSM Digi a ratat victoria în meciul de ieri, cu Steaua, încheiat la egalitate, scor 7-7, după o dispută foarte echilibrată. Campionii şi-au adjudecat primul sfert, scor 2-1, dar steliştii au întors rezultatul în sfertul secund, conducând la pauză cu scorul de 4-3. Orădenii s-au lovit de opoziţia portarului Drăguşin, care a făcut un meci foarte bun. Steaua şi-a mărit avantajul în sfertul trei, scor 6-4 şi gluma se îngroşa pentru gazde. Echipa noastră a jucat precipitat în faza de atac, găsind greu drumul spre poarta inspiratului Drăguşin. CSM Digi a jucat însă ceva mai bine în sfertul patru, reuşind să egaleze. Dunca (două) şi Popoviciu l-au învins pe Drăguşin, în timp ce Dinamo a mai marcat o singură dată, prin Robu. Mai mult, orădenii puteau câştiga în ultimele secunde, dar şutul lui Cupic a întâlnit bara!
Citiți principiile noastre de moderare aici!