Nimic pare să nu mai poată opri echipa noastră, CSM Digi, în drumul său spre un nou titlu de campioană naţională. Primul turneu final al Superligii, disputat la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, a consemnat un triumf pentru poloiştii orădeni, care şi-au învins categoric cele trei adversare: 12-6 cu Dinamo, 29-7 cu Amefa Arad şi 9-4 cu Steaua.
După victoria lejeră din prima zi, cu Dinamo, a urmat un simplu „galop de sănătate” în partida cu Amefa Arad, câştigată la un scor care scuteşte de prea multe comentarii. Meciul cu Steaua, disputat astăzi, era considerat derby-ul turneului şi a oferit o dispută aprigă. Echipa antrenorului Cornel Gordan s-a impus din nou fără drept de apel, chiar dacă steliştii, susţinuţi din tribună de un grup entuziast format din nouă suporteri, au încercat din răsputeri să furnizeze o surpriză.
Proteste şi nervi
CSM Digi a condus cu 2-0 după primul sfert, goluri Diaconu şi Chioveanu, menţinând diferenţa în sfertul secund, scor la pauză 4-2. Cele două goluri marcate le-au oferit oaspeţilor iluzia că ar putea spera la mai mult. Au fost momente de joc ceva mai echilibrate, dar şi pline de nervi. Starea de tensiune a fost alimentată de protestele permanente ale antrenorilor Stelei la adresa arbitrilor şi a cronometrorilor de la masa oficială „secundul” Gelu Lisac văzând cartonalul roşu după ce a încercat să-şi descarce nervii pe tabela care indică timpul de atac. Antrenorul gazdelor, Cornel Gordan, a fost penalizat şi el cu un cartonaş gelben, tot pentru proteste.
În sfertul trei, Steaua s-a apropiat la un singur gol, scor 4-3, după o perioadă de relaxare a echipei noastre. Gazdele s-au „trezit” însă la timp şi au înscris apoi trei goluri consecutive, prin Kincses, Tarnoveţchi şi Negrean, ridicând scorul la 7-3. Meciul era practic jucat, steliştii nemaiavând resurse pentru a întoarce rezultatul. Ultimul sfert a fost câştigat tot de orădeni. Cristescu a redus din diferenţă, scor 7-4, după care Negrean şi Kádár au stabilit scorul final, 9-4.
Prin aceste trei noi victorii, coroborate cu remiza dintre Steaua şi Dinamo, CSM Digi şi-a mărit consistent avantajul care o separă de ocupanta locului secund al clasamentului, Steaua. Ecartul a ajuns acum la 17 puncte şi CSM Digi se poate deja considera campioană, chiar dacă mai sunt de disputat alte trei turnee finale.
G.N.
Citiți principiile noastre de moderare aici!