CSM Digi a reuşit sâmbătă o calificare extraordinară în sferturile de finală ale LEN Trophy, după victoria cu scorul de 10-5 în faţa celor de la Rari Nantes Florentia. Orădenii au reuşit ceea ce poate puţini mai sperau, să recupereze handicapul de patru goluri din meciul tur, de la Florenţa, încheiat cu scorul de 7-11. A fost o victorie absolut meritată, indubitabilă, superioritatea echipei noastre fiind poate mai clară decât o sugerează scorul final.
Italienii nu au izbutit să înscrie decât un singur gol până la pauză, şi acela fiind „născut cu forcepsul” arbitrului Juhász, care a inventat un contrafault văzut numai de el pentru Florentia. Monostori, care a fost, împreună cu portarul Barát, cel mai bun om din bazin, a deschis scorul pentru CSM Digi, anunţând iureşul ce va urma. Sottani a egalat, acela fiind de altfel singurul moment în care orădenii nu au condus pe tabela de marcaj, dar A. Creţu şi Kádár au stabilit scorul primului sfert, 3-1. Al doilea sfert a consemnat un singur gol, Diaconu marcând pentru 4-1. În sfertul trei, orădenii au recuperat pentru prima oară diferenţa de patru goluri, scor 5-1, prin golul lui Chioveanu. Italienii au înscris apoi de două ori, după care acelaşi Monostori a marcat pentru 6-3.
Sfertul patru, de senzaţie
Ultimul sfert a fost cel mai spectaculos. Pagani a înscris la singura greşeală a portarului Barát şi Florentia s-a apropiat la doar două goluri, scor 6-4, părând că nu va pierde calificarea. Dar băieţii noştri nu au fost de acord, realizând în continuare cele mai bune momente de joc ale lor din acest an. Au urmat patru minute de vis pentru gazde, care au înscris nu mai puţin de patru goluri consecutive, unul mai frumos decât altul, prin Kincses, Monostori, Samuilă (un lob perfect peste portarul Minetti) şi din nou inepuizabilul Monostori. Între timp, Barát, care a fost un adevărat „înger păzitor” pentru coechipierii săi, a avut câteva intervenţii de excepţie, închizându-şi realmente poarta. CSM Digi conducea cu 10-4 când mai era doar un minut de joc şi nimic nu se mai putea întâmpla. Oaspeţii au mai marcat o dată spre final, dar Oradea câştigă cu 10-5 şi Florentia este eliminată. CSM Digi se califică pentru a doua oară consecutiv în sferturile de finală ale Cupei LEN, egalându-şi astfel performanţa din sezonul trecut.
G.N.
CASETA TEHNICĂ
Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Spectatori: circa 750
CSM Digi Oradea – Rari Nantes Florentia 10-5 (3-1, 1-0, 2-2, 4-2)
CSM Digi: Barát, D. Creţu – portari; Samuilă 1, Baidoc, Diaconu 1, Chioveanu 1, Popoviciu, Tarnoveţchi, Kincses 1, A. Creţu 1, Monostori 4, Kádár 1, Negrean. Antrenor: Cornel Gordan
RN Florentia: Minetti, Bini – portari; C. Radu 1, Ninfa, Pagani 3, Razzi, Cocchi, F. Di Fulvio, Mandolini, Mugelli, A. Di Fluvio, Sottani 1, Gobbi. Antrenor: Dusan Popovic
Arbitri: Juhász György (Ungaria), Boris Margeta (Slovenia). Delegat LEN: Jacques Racine (Elveţia)
Descalificări pentru 3 eliminări: Kádár, A. Creţu, Monostori / –
Partidele din manşa retur a optimilor de finală din Cupa LEN s-au încheiat cu următoarele rezultate:
CSM Digi Oradea – Rari Nantes Florentia 10-5 (scor în tur 7-11)
Vater Polo Rokava – Sintez Kazan 21-19 (în tur 9-8)
Hornets Kosice – Honvéd Budapesta 5-2 (în tur 8-14)
Panionios Atena – Vouliagmeni 9-7 (în tur 9-7)
VK Cattaro Kotor – Ferencváros Budapesta 6-4 (în tur 5-11)
CN Posillipo Napoli – CN Marseille 9-9 (în tur 7-8)
Leonessa Brixia Brescia – Spandau 04 Berlin 8-10 (în tur 19-8)
Rari Nantes Savona – Galatasaray Istanbul 15-4 (în tur 10-6)
CSM Digi Oradea, Leonessa Brixia Brescia, Rari Nantes Savona (Italia), Honvéd Groupama Budapesta, Ferencváros Fisher Klima Budapesta (Ungaria), Vaterpolo Koper Rokava (Slovenia), Panionios Atena (Grecia) şi CN Marseille (Franţa) s-au calificat în sferturile de finală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!