Acesta a suferit o accidentare la un deget de la mâna de aruncare, care a necesitat o intervenție chirurgicală. Adachi s-a deplasat în țara sa natală pentru operație și se află, la ora actuală, în recuperare. Clubul orădean a decis însă să renunțe la el, dat fiind faptul că juca oricum destul de puțin, în alternanță cu Yusuke Inaba, în condițiile în care în lot existau patru jucători străini. Doar trei pot însă evolua în timpul unui meci din Superliga Națională.
Ca urmare, CSM Digi are acum trei „stranieri” – Stefan Zivojinovic (Serbia), Gustavo Guimaraes „Grummy” (Brazilia) și Yusuke Inaba (Japonia). Inițial, echipa noastră pornise în drum cu cinci străini, dar a renunțat între timp la Aleksa Petrovski și Seiya Adachi.
În altă ordine de idei, CSM Digi va disputa, la finele săptămânii viitoare, „dubla” de acasă cu Steaua, din cadrul etapei a 16-a a Superligii Naționale. Echipa noastră profită de pauza cauzată de disputarea primlui turneu final al CN de juniori și se va deplasa marțea viitoare la Miskolc (Ungaria). Orădenii vor susține un stagiu de pregătiri comune și meciuri de verificare în compania echipei locale, componentă a puternicului campionat maghiar.
„Dubla” dintre CSM Digi și Steaua constituie un veritabil derby al Superligii, cu implicații în stabilirea clasamentului final înaintea play off-ului. Înaintea acestor întâlniri, Steaua este lidera clasamentului, cu 73 de puncte, urmată de CSM Digi, cu 69 de puncte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!