Partida va fi transmisă în direct de Digi Sport, Prima Sport și FRB TV (canal YouTube). CSM CSU Oradea conduce cu 2-0 după primele două meciuri ale finalei, disputate la Oradea Arena, unde s-a impus cu scorurile de 79-73 și 93-83. Echipa noastră a luat o opțiune la câștigarea titlului național, având nevoie de încă două victorii în acest sens. Finala se dispută în premieră în sistemul „patru victorii din șapte meciuri”.
[eadvert]
Chiar dacă echipa sa conduce cu 2-0, antrenorul Cristian Achim consideră că nimic nu este încă decis. „Suntem în avantaj, dar acest 2-0 nu înseamnă încă nimic. Este foarte bine că am reușit să câștigăm acasă, unde presiunea a fost asupra noastră. Acum, presiunea se va muta pe echipa clujeană. Vor urma două meciuri foarte dificile, în deplasare. Mi-aș dori foarte mult să jucăm la același nivel ca în partidele de acasă”, a afirmat antrenorul CSM CSU Oradea, Cristian Achim.
Meciul 4 al finalei va avea loc luni, 22 mai, cu începere de la ora 19:00, tot la Cluj-Napoca. Va urma meciul 5, programat la Oradea, la 25 mai, apoi meciul 6, la Cluj-Napoca, la 28 mai. Eventualul meci decisiv se va disputa la Oradea Arena, la data de 31 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!